Celălalt vis american – o epopee în universul GTA

Am început să scriu povestea „Grand Theft Auto”, dar pe măsură ce mi-am adunat ideile am ajuns și la concluzie: e un joc în care contează atât povestea lui, cât și a ta ca jucător. Pentru mulți români a ajuns să fie această fereastră larg deschisă către America pe care o vedeam până atunci doar în filme pe VHS sau la TV.

Prima întâlnire cu „Grand Theft Auto” n-a fost, surprinzător, dragoste la prima vedere. Pofta vine însă mâncând și așa am prins și eu drag de GTA. Poți spune că am devenit fan al francizei de-a lungul ultimilor 14 ani. Ca mine, probabil, sunt și alții, iar cu toții am contribuit la crearea uneia dintre cele mai mari serii de entertainment din istorie.

Celor de la „Rockstar” le-ar fi greu să se plângă de bani în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat. Doar ultimul joc din serie, „GTA V”, a reușit să le aducă încasări de peste șase miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, jocul are încasări mai mari decât orice carte sau orice film din istorie. Lucrurile sunt departe de a se fi terminat. Din fericire pentru „Rockstar” și poate din păcate pentru o parte din fanii seriei, jucătorii au prins gustul multiplayer și sunt dispuși să investească sume mari de bani în joc.

La prezentul în care celor de la „Rockstar” le plouă cu bani din cer ajungem după un drum de aproximativ 21 de ani, împărțit între universurile 2D și 3D ale jocurilor. Încă nu-mi dau seama dacă am avut ghinion sau noroc, dar am avut primele contacte cu jocurile pe PC la vremea când tranziția către universurile 3D se petrecea deja la viteză maximă, undeva la începutul anilor 2000.

Câți kilometri de autostradă s-au construit în România în 2024. Record istoric, cifre aproape duble față de 2013

Trucul pentru a împacheta ușor cadourile, indiferent de forma cutiei

Tocmai din cauza asta, nu m-a pasionat foarte tare originalul GTA (lansat în 2001), deși l-am jucat și înainte să am propriul PC, dar și de alte câteva ori după ce am primit propriul PC. N-am fost foarte prins de acțiunea gândită de creatori, dar m-am distrat în felul morbid în care o fac mulți jucători la început: am călcat oameni cu mașina sau i-am bătut și am așteptat poliția. E un un mod foarte rudimentar și specific francizei.

GTA e un joc într-o serie imensă de titluri piratate în România

Primul PC m-a ținut ocupat din 2002 alături de câteva CD-uri cu jocuri piratate. Nu mai știu de unde, dar la ceva ani după instalarea calculatorului acasă, am avut parte și de un CD cu „GTA III Real”. E varianta în care toate mașinile au fost înlocuite cu vehicule pe care le găsești în viața reală. Am fost cu adevărat fascinat de universul open-world 3D și am petrecut mult timp măscărindu-mă în joc fără să fac un progres imens într-ale poveștii. Am instalat și jucat de nenumărate ori GTA III, dar povestea am dus-o la final o singură dată.

Universul 3D e chiar o delimitare a celor de la Rockstar pentru propriile jocuri, iar această eră e precedată de universul 2D, unde găsești titlurile „London 1969” și „London 1961”, și succedată de universul HD, unde sunt „Chinatown Wars” și „EFLC”, și, desigur, versiunea „Online”. În universul „de mijloc” am pierdut, probabil, sute de ore, începând cu III, continuând cu „Vice City” și ajungând, firește, la „San Andreas”. Cel din urmă a însemnat apogeul pentru relația mea cu „Grand Theft Auto”, fără vreo dorință de a umbri titlurile apărute ulterior.

N-aveam DVD-ROM la vremea la care am făcut rost de joc și, din fericire, nici prietenii mei n-aveau, așa că între noi a circulat „GTA San Andreas” pe șase CD-uri, ceva ce nu mai văzusem până atunci. L-am jucat și răsjucat, iar misiunea „Wrong Side of the Tracks” m-a învățat ce înseamnă să fii scos, cu adevărat, din sărite.

N-aveai cum s-o rezolvi cu binevenitele parole, dar trebuia s-o dovedești, pentru că altfel n-aveai cum să progresezi în poveste. Ani mai târziu, replica lui Big Smoke din momentul în care pierzi misiunea, pe care sigur ai auzit-o de o grămadă de ori, a devenit o memă, iar Rockstar n-a avut vreo intenție de a modifica în vreun fel mecanica misiunii, astfel încât să nu mai enerveze jucătorii.

„GTA San Andreas” a oferit trei orașe mari și cu un pustiu presărat cu sate și tot felul de secrete pe care ți-e mai mare drag să le explorezi chiar și acum. A venit cu o poveste bună, cu o mulțime de mecanici noi de joc și a dus conceptul de modding la un nou capitol. Deși a fost prezent și în titlurile precedente, moddingul a ajuns la un nou nivel odată cu acest capitol și am pierdut, și aici, ore întregi pentru a găsi mașinile perfecte pe care să le aduc în joc. N-aș mai face-o sub nicio formă acum, dar la vremea sa era o distracție.

Eu am fost cucerit de acest titlu, dar pentru cei mai mulți „Vice City” versiunea de suflet și poate cel mai bun al francizei. Risc o exagerare, dar cele mai multe screenshoturi de pe internet sunt din acest titlu. Asta spune multe. Tot în acesta ai șansa să vezi cele mai multe concepte de Dacia. Cu această mașină iconică pentru ei a fost „naturalizat”.

„GTA IV” a fost, ai putea spune, o piatră de hotar. A reușit să mă impresioneze cu dimensiunile de pe hard disk și prin faptul că mi-a forjat destul de tare calculatorul, chiar și cu setările duse mult spre minimum. Jocul a fost portat destul de prost și cam orice ai fi făcut tot n-aveai sorți de izbândă cu el. L-am terminat și așa, la vreo 20 fps, iar aici n-am avut nicio dorință de a folosi vreun cod.

Să sun la numere de telefon pe un dispozitiv virtual ca să „bag parole” mi s-a părut o barbarie și o pierdere de timp, așa că m-am ocupat de poveste pe barba mea. Și mi-a plăcut. Cred că se întâmpla să fi și ajuns la vârsta la care astfel de artificii de gaming să nu mai fie atât de strălucitoare și atrăgătoare.

M-am distrat și cu cele două DLC, apărute în vremea în care celor de la Rockstar le mai păsa de jucătorii pasionați de singleplayer.

În ultimii ani, franciza a renăscut și câștigă jucători din noua generație

Ce am scris până acum e despre un joc. Mai cinic, e despre un produs de divertisment. A generat miliarde pentru companie și, din fericire pentru fani, a ținut pasul cu vremurilor. Nu mi-e clar, încă, dacă a reușit să țină pasul cu jucătorii vechi. M-am ambiționat să nu mă implic serios în „GTA V” fără să am la dispoziție un PC pe care să-l joc cu setările spre maximum, așa că nici la trei ani de la apariția jocului n-am habar foarte multe despre poveste sau despre finalul ei.

M-am jucat destul atât pe PC, cât și pe console, dar episodic și fără să păstrez salvări, astfel că mai mult am repetat aceleași lucruri. Am avut însă o epifanie: ar putea marca un nou apogeu al relației mele cu franciza. Asta dacă n-ar fi un mic detaliu: concentrarea prea mare pe multiplayer.

Într-o vreme am crezut că filosofia asta îi va afecta, dar, șase miliarde de dolari mai târziu, mi-am reamintit că situația jocurilor care îți oferă atât singleplayer, cât și multiplayer, se orientează către cel de-al doilea segment, pentru că de acolo vine banul. Iar lumea e de acord cu asta.

Oameni mai bătrâni din jurul meu au povești cu „Dallas”, cu „Tânăr și neliniștit”. E deja o banalitate ca un serial sau un film să se întindă pe cinci ani, pe zece, poate chiar mai mult, dar un joc? Ei bine, la 21 de ani de la apariția primului titlu și la 14 ani după primul meu contact cu un joc din serie, „Grand Theft Auto” rămâne franciza care m-a atras cu adevărat în lumea jocurilor și în care am investit mai mult timp decât aș recunoaște acum.

S-au schimbat multe de la jocul în care Claude tăcea mâlc, au apărut o mulțime de mecanici care mai de care mai interesante și mai atrăgătoare, grafica a evoluat enorm, poveștile au fost îmbunătățite și ar putea da naștere unor scenarii de film. O fi evoluat odată cu mine, ca jucător? N-am încă un răspuns, sunt mai multe influențe și decizii luate decât dragul producătorilor față de public.

Ce știu cert însă e că închei acest articol despre „Grand Theft Auto” cu sentimentul că de unele produse de divertisment te îndrăgostești fără să ai neapărat un motiv. Se întâmplă. Da, reflexiv, pentru că nimeni nu e vinovat, responsabil sau merită laude. E doar starea de fapt.

Articolul acesta a apărut inițial în revista PLAYTECH, numărul 1, iunie 2018.