19 aug. 2018 | 17:55

Cum a ajuns lenea să-i omoare pe oamenii preistorici

ACTUALITATE
Cum a ajuns lenea să-i omoare pe oamenii preistorici

Dacă în ziua de azi poți fi leneș fără prea multe consecințe, acum zeci și sute de mii de ani, o astfel de stare ți-ar fi putut aduce moartea.

Ceri Shipton, coautor al studiului și arheolog la Australian National University, arată că Homo Erectus ar fi dispărut din cauză că ar fi fost leneș. Arheologul susține că modul delăsător în care specia și-a construit uneltele și a adunat resurse a dus și la dispariția acesteia.

Lucrarea apare în jurnalul PLOS One și pornește de la o analiză a unor unelte de piatră găsite în Peninsula Arabică.

Analiza uneltelor găsite în situl arheologic Saffaqah indică faptul că hominizii care le-au folosit erau puternici și îndemânatici, dar că erau conservatori și se foloseau doar de strategiile care implicau cel mai puțin efort pentru colectarea de resurse și fabricarea uneltelor.

Din punctul de vedere al lui Shipton, uneltele sunt de o calitate scăzută, iar asta îl face pe arheolog să considere că H. Erectus nu erau înclinați spre a progresa din punct de vedere tehnologic.

”Pentru a-și confecționa uneltele foloseau orice pietre găseau la îndemână, iar acestea erau destul de slabe calitativ în comparație cu ce au folosit alți creatori de unelte din piatră”, a declarat Shipton. Acesta a remarcat că în apropierea taberei exista o zonă cu roci mai bune, de care oamenii care trăiau acolo erau conștienți. Cel mai probabil, însă, aceștia s-au mulțumit cu ce aveau deja la îndemână.

Criticii susțin totuși că nu există dovezi că uneltele ar fi aparținut lui Homo Erectus. Designul topoarelor de piatră este caracteristic speciei, dar sunt voci care susțin că studiul în sine nu prezintă suficiente dovezi că uneltele de la Saffaqah aparțin lui Homo Erectus, sau că aceștia ar fi fost leneși.