16 iul. 2018 | 16:55

Proiectele cât China: cele mai mari construcții făcute de chinezi

ACTUALITATE
Proiectele cât China: cele mai mari construcții făcute de chinezi

În următorii zece ani, China intenționează să transfere 250 de milioane de oameni în mega-orașele aflate în curs de dezvoltare.

Pentru a face față acestei migrații în masă, țara investește miliarde de dolari în proiecte masive de infrastructură. De la autostrăzi, până aeroporturi gigant, China are un palmares de proiecte impresionante și nu se oprește aici. Țara are o idee măreață pentru anii care urmează.

Tunelul Qinling

Tunelul Quiling este cel mai lung tunel din China. Proiectul finalizat în 2007 a costat 473 milioane de dolari. Acesta a fost construit sub muntele Zhongnan și are mai mult de 17 km.

Centrala hidroelectrică Tianhuangping

Proiectul centralei Tianhuangping este cel mai mare din Asia și pentru realizarea acestuia a fost necesară suma de 900 de milioane de dolari. Centrala hidroelectrică joacă un rol vital în furnizarea de energie către estul Chinei.

Shanghai World Financial Center

Chinezii nu s-au sfiit nici când vine vorba de zgârie-nori. Shanghai World Financial Center a costat 1,1 miliarde de dolari, are 492 m și este a doua cea mai înaltă clădire din Shanghai. Inaugurată în 2008, clădirea cuprinde săli numeroase de birouri, hoteluri și mall-uri.

Aeroportul Internațional Beijing Capital

Aeroportul Internațional Beijing Capital este principalul aeroport al capitalei, dar și cel mai mare din China. Proiectul a costat nu mai puțin de 3,5 miliarde de dolari. Construcția impresionantă este situată la 25 km nord-este de Beijing și este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume.

[readmore]

Linia ferată de mare viteză Beijing-Shanghai

Construcția liniei ferate de mare viteză Beijing-Shanghai a început în 2008. Impresionantul proiect a costat 35 de miliarde de dolari. Din 2011, trenurile de mare viteză reușesc să străbată ruta de 1.318 km în mai puțin de cinci ore.

Mega-orașul din regiunea Pearl River Delta

Cel mai costisitor proiect al Chinei rămâne mega-orașul din zona Pearl River Delta. Până în 2030, China vrea să transfere 42 de milioane de oameni din nouă orașe într-un singur loc. Orașul ar urma să aibă o populație de peste 80 de milioane de locuitori. Costurile totale ale proiectului se ridică la fabuloasa sumă de 322 miliarde de dolari.