07 iul. 2018 | 08:00

Numărul alarmant al persoanelor care mor anual din cauza poluării

ACTUALITATE
Numărul alarmant al persoanelor care mor anual din cauza poluării

Estimarea numărului de persoane care au murit din cauza poluării aerului sau a oricărui alt tip de poluare nu este o sarcină ușoară.

Respirarea particulelor ultra fine și a gazelor toxice pot crește șansele unui deces prematur, deoarece cauzează probleme respiratorii și cardiovasculare.

Din fericire, oameni de știință din întreaga lume au lucrat pentru a face astfel de estimări, iar un studiu realizat la Max Planck Institute for Chemistry și London School of Hygiene & Tropical Medicine aduce cifre cu privire la persoanele decedate din cauza poluării.

Potrivit cercetării, numai în 2015, 4,5 milioane de persoane au decedat prematur din cauza bolilor asociate cu poluarea aerului (inclusiv 237.000 de copii cu vârste sub cinci ani au murit din cauza unor afecțiuni respiratorii). Studiul este publicat în jurnalul „The Lancet: Planetary Health”.

Asta înseamnă că, în medie, 12,329 de persoane au murit zilnic. Dacă raportezi numărul total cu statistica oamenilor care mor anual în accidente rutiere (1,3 milioane), reiese că cifra este de 3,5 ori mai mică decât cea a persoanelor care mor din cauza aerului poluat.

O altă statistică a Organizației Mondiale a Sănătății estimează că 4,2 milioane de persoane mor anual din cauza poluării din aer.

Cea mai mare problemă sunt particulele fine din aer. Acestea au diferite forme și dimensiuni și provin de la centralele electrice, activități agricole, lucrări de construcție și vehicule. Cele mai periculoase dintre ele sunt cele cu dimensiuni mai mici de 2,5 microni – de aproximativ 30 de ori mai fine decât firul de păr.

Mortalitate 2015 poluare

Acestea sunt atât de mici încât ajung ușor în tractul respirator și îți măresc șansele să dezvolți o întreagă serie de boli: de la accidente vasculare și cerebrale, până la cancer pulmonar și boli pulmonare obstructive.

Pentru această ultimă lucrare, echipa a adoptat o abordare complexă. Cercetătorii au folosit rezultatele dintr-un model computerizat complex, care simula modul în care chimicalele se mișcă prin atmosferă.

Apoi, statistici ale Organizației Mondiale a Sănătății au fost introduse și astfel a fost calculată probabilitatea de deces prematur cauzată de poluarea din aer.