06 iul. 2018 | 16:13

Dacă vrei să scapi de ora de vară, asta e ocazia pe care o așteptai

ACTUALITATE
Dacă vrei să scapi de ora de vară, asta e ocazia pe care o așteptai

Ora de vară este folosită de mai mult de un secol, dar la începutul anului Parlamentul European a votat o rezoluție pentru eliminarea acesteia.

Totul a început când pe data de 21 decembrie Lituania a anunțat că va cere Uniunii Europene eliminarea orei de vară. Atunci, țara spunea că motivul propunerii este că majoritatea oamenilor cred că tot procesul cu datul ceasului înainte și înapoi, de două ori pe an, este enervant.

De asemenea, cei care susțin ideea spun că obiceiul tulbură nejustificat somnul (de două ori pe an) și că nu și-a îndeplinit principalul scop: să ajute la economisirea energiei.

Deși s-a crezut că zilele mai lungi din timpul verii ajută la economisirea energiei, lucrurile nu stau chiar așa. Unele studii au arătat că, în mare parte, energia este economisită, dar nu la nivelul scontat. Cu alte cuvinte, prevederea ar fi inutilă.

Rezoluția a fost votată atunci de parlamentarii europeni cu 384 voturi pentru și 153 împotrivă. La vremea respectivă, Comisia Europeană trebuia să analizeze situația și, dacă considera necesar, să modifice sistemul.

Acum, Comisia Europeană îți oferă ocazia să îți dai cu părerea și să votezi dacă vrei sau nu ca ora de vară să fie eliminată. Astfel, cetățenii europeni sunt invitați să completeze formularul care va decide soarta orei de vară.

Consultarea publică este deschisă până la data de 16 august și o poți accesa aici. În momentul publicării acestui articol, site-ul este temporar indisponibil, din cauza numeroaselor accesări.

Ideea orei de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin și a fost propusă în secolul al XVIII-lea. Firește, principalul motiv al implementării a fost acela de a economisi energie. De asemenea, aceasta a apărut și ca o necesitate în timpul războaielor.

Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au adoptat acest sistem în 1916. La noi, ora de vară a fost introdusă în 1917.