De ce Liviu Dragnea scapă de amendă pentru ITP expirat
În urmă cu trei săptămâni, Liviu Dragnea a mers la mare de 1 mai cu un BMW al cărui ITP era expirat. Totuși, se pare că șeful PSD nu va suporta consecințele și nu va fi amendat după ce oamenii legii susțin că politicianul nu poate fi sancționat după o fotografie.
La data de 2 mai, liderul PSD a prezentat public un document care făcea dovada că a plătit rovineta. La o simplă căutare pe internet după sera de șasiu, un internaut a scos la iveală faptul că mașina marca BMW a lui Liviu Dragnea nu avea ITP valabil.
Deși Dragnea a admis că mașina îi aparține fiului său și că acesta va suporta consecințele, Polița Rutieră nu-l poate amenda pe posesorul automobilului.
Inspectoratul General al Poliţiei Române a precizat că polițiștii nu pot sancționa absența ITP decât dacă o constată în trafic. Conform ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sunt două modalități distincte de constatare a încălcării normelor la regimul circulației pe drumurile publice. Primul e în mod direct, prin propriile simțuri (ca regulă) și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se despre aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenței (ca excepție).
„Din motivele expuse, rezultă că polițiștii rutieri nu pot constata și dispune măsuri sancționatorii în alte condiții decât cele menționate mai sus, deoarece aceasta ar fi de natură să excedeze cadrului legal al normelor rutiere”, susține Poliția.
Pentru abatere, Liviu Dragnea risca o amendă cuprinsă între 315 și 700 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare a mașinii. Din data de 20 mai, legea s-a schimbat și șeful PSD ar risca suspendarea pe loc a dreptului de a circula și reținerea plăcuțelor de înmatriculare.
Liviu Dragnea se afla volanul unui BMW 740 xDrive, din 2015, cu un motor de 3.000 cmc, 320 CP, negru, piele nuanță mokka la interior. Prețul de bază al unei astfel de limuzine este de 103.471 euro fără TVA pe site-ul oficial BMW România. Printre opțiunile standard ale automobilului se numără trapă, frigider, inserții de lemn sau volan încălzit.