Fotografiile de la Auschwitz colorizate îți arată fața Holocaustului
O artistă a colorizat câteva dintre fotografiile alb-negru din lagărul morții din Polonia, Auschwitz. Imaginile arată o copilă care a murit la 14 ani în lagăr, la câteva luni după ce a fost adusă.
Marina Amaral este cea care, timp de trei ani, a colorizat ultimele fotografii ale unui prizonier de 14 ani din Auschwitz, pe nume Czeslawa Kwoka. Suferința copilei, care abia atinsese adolescența, poate fi văzută în fotografiile alb-negru. Amaral a accentuat vizibil trecutul acesteia și a creat câteva fotografii, pe cât de tragice, pe atât de răscolitoare.
„Mi-a fost extrem de greu să mă uit la fața ei atât de multe minute știind ce s-a întâmplat cu ea”, spune Amaral. „Chiar și așa, am vrut să-i dau ocazia să-și spună povestea, care este și povestea multor altor victime”.
Czeslawa a fost unul dintre cei aproximativ 230.000 de copii și tineri cu vârsta sub 18 ani, printre cei peste 1.300.000 de oameni care au fost deportați la Auschwitz-Birkenau între 1940 și 1945. Tânăra a fost luată din Zamosc, Polonia, pe 13 decembrie 1942. Pe 12 martie 1943, Czeslawa Kwoka a murit la 14 ani, iar circumstanțele morții ei nu au fost înregistrate.
„Este mult mai ușor să ne referim la acești oameni odată ce îi vedem în culori. Înțelegem mai bine prin ce au trecut după ce îi vezi vânătăile, tăietura de pe buză și sângele de pe față. Holocaustul nu a început cu uciderea în masă. A început cu retorica urii”, spune Marina Amaral.
Inițial, imaginile au fost preluate de Wilhelm Brasse, cunoscut ca „fotograful lagărului de concentrare de la Auschwitz”.
„Îmi amintesc imaginea acestui deținut”, spunea Brasse într-un interviu. „Asta pentru că era atât de tânără, atât de deznădăjduită. Când a ajuns în lagăr, nu știa ce i se întâmpla. Atunci, această femeie Kopo (supraveghetor de prizonieri) a luat un băț și a lovit-o pe față.
[related]
O fată atât de frumoasă, atât de nevinovată. A strigat, dar nu putea face nimic. Înainte de a face fotografia, fata și-a șters lacrimile și sângele de la tăietura de pe buze. Am simțit că mă lovea pe mine, dar nu am putut face nimic. Puteam să mor și eu”.