Războiul lui Arafat cu fumatul: dispar reclamele IQOS, el susține și modificarea legii
Dispozitivele IQOS sunt promovate drept o alternativă mai sănătoasă la fumat. Raed Arafat nu a fost de acord și a criticat public astfel de soluții. Reacția lui a stârnit și altele, până la o nouă inițiativă antifumat.
Pe 18 martie, Raed Arafat, secretar de stat în MAI, a criticat IQOS pe 18 martie, după ce a dat peste reclamele din pasajul de la Universitate. Între timp, compania Philip Morris a retras reclamele. Critica publică a lui Arafat a dus însă la întocmirea unui proiect de modificare a legii antifumat ca să cuprindă și noile dispozitive ca IQOS și Glo de la Kent.
„[…] pasajul [de la Piața Universității] era fără reclamele la tutun pe care le-am comentat acum câteva zile. Mulțumesc tuturor celor care au luat poziție față de promovarea acestor produse”, a scris Raed Arafat pe Facebook referitor la reclamele IQOS.
„Sper ca parlamentarii noștrii să preia propunerile și să inițieze un proiect legislativ în acest sens, astfel încât să oprim în cel mai scurt timp promovarea acestor produse și recrutarea noilor generații de fumători de către comercianții morții!”, a completat Raed Arafat. El a făcut referire la o inițiativă prezentată în Parlament pentru a modifica legea antifumat activă din martie 2016.
Arafat a criticat și promovarea produsului concurent IQOS: Glo. Acesta este fabricat de British American Tobacco și vândut sub brandul Kent. Funcționează pe același principiu ca IQOS, doar că are un design diferit și denumiri diferit pentru țigări – în loc de Heets ai Neostiks, de exemplu.
Reacții după critica la adresa IQOS
Odată cu reacția lui Raed Arafat la adresa IQOS și altor alternative la fumatul clasic, a fost prezentată în Senatul României o inițiativă de modificare a actualei legislații. Peste 350 de organizaţii non-guvernamentale membre ale Iniţiativei 2035 – Prima Generaţie Fără Tutun a României (medicale, academice, de protejare a drepturilor copiilor şi tinerilor) solicită parlamentarilor români continuarea demersurilor ca România să aibă o generație care să nu mai fie dependentă de fumat. Și-au prezentat revendicările și sub forma unei scrisori deschise publicată de Agerpres.
Toate aceste organizații cer Parlamentului și Guvernului să adopte o măsură de urgență prin care să modifice legislația și să interzică orice fel de publicitate și promovare, directă sau indirectă, pentru produsele din tutun – inclusiv IQOS, Glo sau alte țigări electronice și nu numai.
În același timp, Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, susține că legea actuală e bună, dar trebuie prevederi referitoare la publicitate și marketing agresiv. În definitiv, și Raed Arafat tot de la reclamele IQOS a pornit.
„Eu cred că legea antifumat pe care o avem în momentul de faţă este foarte bună, ea nu trebuie golită de conţinut şi trebuie adăugate noi prerogative. Şi aceste prerogative se referă la această publicitate, la acest marketing agresiv”, a declarat Bodog.
Cât despre noile produse, ca IQOS și Glo, fostul ministru a spus că e de datoria legiuitorilor să acţioneze. „[…] acesta este motivul pentru care colegii mei din cele două comisii au considerat că este necesar să acţioneze şi îi felicit pentru acest lucru şi vreau să vă asigur că în mine aveţi cel mai consecvent aliat împotriva fumatului”, a mai spus acesta.
România, raiul companiilor producătoare de tutun
De Big Tobacco probabil că ai mai auzit. Reprezintă, pe scurt, o denumire dată celor mai mari cinci companii producătoare de tutun din lume: Philip Morris International, British American Tobacco, Imperial Brands, Japan Tobacco International și China Tobacco. Primele două furnizează IQOS, respectiv Glo. Prețurile țigărilor sunt la fel ca pentru cele clasice la care mai adaugi prețul per dispozitiv. E o adaptare la restricții.
Pentru aceste companii din Big Tobacco, România e o piață excelentă. Ramona Brad, directorul proiectului „Iniţiativa 2035 – Fără Tutun”, a declarat că țara noastră e pe locul patru între țările europene unde consumul de tutun e crescut în rândul copiilor între 13 și 15 ani, citată de Agerpres. Circa 223.000 de copii fumează la această vârstă.
Medicul pneumolog Florin Mihălţan a abordat și problema studiilor despre impactul IQOS. „Dispozitivul de tutun încălzit este promovat ca un tutun mai puţin nociv. […] Cert este că în multe ţări acest produs a fost folosit pentru a evita o lege antifumat care este foarte activă şi care poate să stopeze aceste fenomen, încercându-se să fie promovat ca un produs care nu scoate fum, deci poate fi utilizat în spaţiile sociale şi ca un tutun care dă o anumită siguranţă fumătorului”, a afirmat acesta.
„În momentul de faţă este o reclamă extrem de agresivă, care în multe ţări are ca scop principal să atragă tinerii şi să facă trecerea de pe tutunul convenţional pe aceste tutun încălzit”, a mai adăugat el.
[readmore]
În caz că te întrebi de ce cheltuie mult pe promovare atât PMI, cât și BAT pentru IQOS, respectiv Glo, ei bine, e vorba de bani. În timp ce acciza per ţigară clasică este de 0,43 lei, în cazul unei ţigări folosită în IQOS sau Glo acciza este de patru ori mai mică, respectiv 0,11 lei pe unitate.
Totodată, e vorba de-a ajunge în spații închise (acolo unde din martie 2016 nu mai ai voie să fumezi în România) și de-a vinde ideea că produsul e mai sănătos. În comparație cu fumatul clasic poate că este, studii indepedente încă n-au găsit o problemă aici, dar sănătos, pe termen lung, sigur nu sunt.