16 mart. 2018 | 13:00

Tibi Ușeriu, omul despre care toată România a aflat acum

Generalist
Tibi Ușeriu, omul despre care toată România a aflat acum

Tibi Ușeriu a câștigat maratonul Arctic Ultra 6633 pe când în România abia se făcea de miezul nopții. Cine e însă Tibi Ușeriu și cum a devenit omul care a dus drapelul României acolo unde alții nici nu visau?

Tibi Ușeriu și-a rezumat succesul recent printr-un mesaj simplu, puternic: „Nu contează că unele lucruri se repetă. Ele nu sunt niciodată la fel”. Pentru a treia oară, românul a câștigat Arctic Ultra 6633. Cursa pe care Tibi Ușeriu a câștigat a avut 617 kilometri și a terminat-o în șapte zile și cateva ore, în condițiile în care cursa a fost foarte dură, peste o treime din traseu desfășurându-se pe un fluviu înghețat, Ice Road. De altfel, este una dintre cele mai aspre competiții, derulată la temperaturi de -30 până la -50 de grade. În cele zece ediții organizate până în prezent, mai puțin de 40 de participanți au reușit să o finalizeze, iar la această a zecea cursă aniversară, au existat 16 abandonuri din totalul de 23 de concurenți înscriși inițial.

Este remarcabil că Ușieru a terminat întrecerea cu un avans considerabil, de peste 80 de kilometri, față de al doilea concurent clasat, după ce a reușit să preia conducerea încă de la început. Alături de Tibi Ușieru, pe 8 martie au mai luat startul trei români: Avram Iancu, Floretina Iofcea și Polgar Levente.

După statusul de mai sus, publicat de românul cîștigător pe Facebook, Tibi Ușeriu a explicat mai multe pentru Tășuleasa Social, asociație de mediu admintrată de fratele său, Alin Ulhmann Uşeriu – cea mai importantă asociație din România dedicată salvării pădurilor.

„Mă bucur c-am terminat-o. Îi mult, mult mai grea decât ce-o fost înainte. Deci ultima parte, asta de 160 de kilometri, îi numai urcări şi coborâri, exact ca prima, după aia aproape 300 de kilometri de ice-road, ceea ce m-o mâncat”, a detaliat Tibi Ușeriu.

Odată cu această victoriei, Tibi Ușeriu a devenit singurul din lume cu trei titluri la activ. Ultimii trei ani au fost ai săi și așa a intrat în istoria maratonului Arctic Ultra 6633.

Tibi Ușeriu, românul care a ajuns din interlop vedetă internațională

La începutul lui 2017, maratonistul și-a publicat autobiografia. În carte, el a povestit trecutul mai puțin glorios decât prezentul. A primit o condamnare la 23 ani de închisoare, pentru jafuri armate comise în Germania și Austria și tentativă de omor. A fost și garda de corp a unui interlop care avea legături cu mafia sârbă.

Tibi Ușeriu și-a intitulat cartea „27 pași”. E dimensiunea curții în care, pe când era deținut, și-a petrecut viața. În primii ani a fost ținut la izolare, a consemnat Digi24.

Tibi Ușeriu susține însă că faptele descrise în carte, și pentru care a fost condamnat, au fost în urmă cu mai bine de 20 de ani. A primit o condamnare de 13 ani în Germania și una de aproape 10 ani în Austria. În urma unei decizii europene, cele două au fost cumulate și i s-a impus să ispășească pedeapsa cea mai grea, de 13 ani.

Tibi Ușeriu a ieșit din închisoare după 10 ani

În „cariera” de interlop, Tibi Ușeriu era poreclit „Românul”. „Americanul” și „Germanul” completau o echipă de jefuitori profesioniști. Banda asta a spart magazine de bijuterii în Austria şi a derulat diverse hold-up-uri, în Germania, asupra unor maşini care transportau casete cu bani.

După două evadări spectaculoase și o lungă prezenţă în topurile Interpolului, Ușeriu a fost prins. „Îmi asum de pe acum. Asta cu pușcăria e bucata din poveste care pe mulți îi va pune gânduri. Nu are nimic eroic. Nu are nimic romantic. E un episod dur și îngrozitor de trist”, a mărturisit el într-un interviu pentru PressOne.

La ieșirea din închisoare, pe aeroportul din București, pe Tibi Ușeriu l-a așteptat fratele său, Alin. I-a spus că-i pune la dispoziție munţii din zona Bistriţei ca să uite de ceea ce a fost, prin intermediul asociației Tășuleasa Social, funțională de mai bine de 15 ani și în care i-a și cerut să se implice. De alergare, Tibi Ușeriu s-a apucat doar de câțiva ani. Și a devenit unul dintre cei mai buni alergători de anduranță în curse extreme și organizează anual maratonul Via-Maria-Theresia.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele