14 mart. 2018 | 22:20

Căștile care acoperă sforăitul sunt soluția pentru un cuplu fericit

VIDEO ACTUALITATE

Dacă ți-ai dorit vreodată o soluție pentru a anula sforăitul persoanei iubite de pe parcursul nopții, o pereche de căști s-ar putea să-ți facă viața mai ușoară.

QuietOn este o companie care a devenit destul de populară în ultimii ani datorită unor perechi de căști menite să genereze liniște. Intitulate simplu QuietOn, denumirea lor este o referință la un joc de cuvinte de genul ”pornește liniștea”. Pe partea de marketing, respectivul produs era menit să te ajute să citești în spații publice sau să faciliteze concentrarea în medii zgomotoase, în avion sau tren.

Pentru că s-au reflectat probabil într-un succes de proporții, creatorii QuietOn au decis să lanseze o versiune mai nișată a aceluiași gadget. Noile căști care încearcă să obțină finanțarea printr-o campanie pe Indiegogo poartă numele QuietOn Sleep și ar trebui să te ajute să dormi mult mai liniștit, mai ales în cazul în care cineva sforăie lângă tine.

Deoarece QuietOn Sleep sunt făcute pentru a fi purtate pe parcursul întregii nopți, designul lor a fost reinventat. Sunt mai compacte, mai confortabile și ar trebui să nu te incomodeze pe parcursul nopții. În continuare, vorbim de două căști in-ear fără fir între ele, iar algoritmul de anularea al zgomotului de fond nu a suferit modificări majore în comparație cu versiunea standard a căștilor. Modificările majore sunt la capitolul design și pot fi văzute în clipul de mai sus.

Ca funcționalitate, acestea nu au vreun buton evident. Se încarcă folosind o carcasă similară cu cea de la Apple AirPods. Când le scoți din cutie, se activează, iar când le pui la încărcat, se sting. Singura interacțiune se realizează printr-o atingere pe una dintre căști pentru dezactivarea anulării zgomotului de fond.

Acea opțiune este menită să faciliteze dialogul cu persoanele de lângă tine, fără să le scoți din urechi.

Autonomia specificată pentru QuietOne Sleep este de 20 de dolari, în timp ce prețul pe Indiegogo este de 109 dolari. În magazine, vor ajunge la un preț de două ori mai mare în luna octombrie a acestui an.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele