08 mart. 2018 | 11:00

Facebook Messenger Lite devine mult mai util, odată cu noua versiune

ACTUALITATE
Facebook Messenger Lite devine mult mai util, odată cu noua versiune

Facebook Messenger Lite este menit să includă un set infim de funcții pentru a se comporta exemplar pe telefoane nu foarte performante. Aplicația nu este însă neglijată de americani.

La momentul lansării versiunii oficiale, Facebook Messenger Lite incorpora doar posibilitatea realizării de conversații în format text. Puteai trimite sau primi poze, dar cam atât. Cei de la Facebook au impus respectivele limitări cu scopul de a micșora pe cât posibil pretențiile hardware ale aplicației. Datorită acestui fapt și pentru că nu include reclame sau alte distrageri, aplicația de chat Lite a câștigat foarte mulți fani.

Printr-o nouă actualizare adusă Facebook Messenger Lite, progrămelul a devenit capabil de efectuarea unor apeluri în format video. Aparent, inginerii de la Facebook au găsit o soluție pentru ca această funcție în plus să nu pună presiune pe smartphone-urile lente și să se reflecte într-un consum redus de date. Printre altele, Messenger Lite este dedicat utilizatorilor din țările aflate în curs de dezvoltare, unde traficul de net prin 3G este destul de lent, iar abonamentele nu includ câteva zeci de GB.

Dacă ai un smartphone mai vechi cu Android și vrei să ții legătura cu prietenii tău de pe Facebook, Facebook Messenger Lite vine la pachet cu mai puține bătăi de cap. În plus, având în vedere că îți permite să faci și video chat cu prietenii, ai un motiv în minus să ții instalată și versiunea standard a aplicației. Funcția de chat video este foarte importantă în Messenger. Conform statisticilor oficiale, utilizatorii rețelei de socializare au făcut 17 miliarde de apeluri în format video în 2017, de aproximativ două ori mai multe comparativ cu 2016.

Pentru a iniția un apel video cu Facebook Messenger Lite, deschide o conversație existentă cu un prieten sau inițiază una nouă. În colțul din dreapta sus al conversației, vei găsi o icoană în plus de forma unei camere video. Apasă pe ea pentru a începe sesiunea de videochat. Un apel de voce poate fi transformat în apel video printr-un tap pe butonul de cameră din fereastra de dialog.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele