„Mă însoară mama” îți arată că România e o țară crescută sub fusta mamei
„Mă însoară mama” poate fi emisiunea care sperie femeile, însă nu e. Drept dovadă, audiențele emisiunii, atât pe publicul rural, cât și pe cel urban, cresc de la o ediție la altă. În plus, a întrecut Exatlon, emisiunea care cucerise românii în urmă cu câteva săptămâni.
„Mă însoară mama” este genul de emisiune matrimonială care îți spune că nu ești în stare să-ți găsești un partener pe care să-l duci la altar. Astfel, că, de dragul banilor și a audienței, Pro Tv face treaba în locul tău. Ceea ce e trist, dacă o iei la rece. În orice caz, emisiunea prezentată de Cove, a prins mai mult decât te-ai fi așteptat.
În ultimii ani, au tot apărut emisiuni matrimoniale, care-ți garantează că îți vei găsi dragostea, fără ca tu să faci prea multe. „Mireasă pentru fiul meu” sau „Te vreau lângă mine”, sunt cele care au prins la public.
Deși ai fi tentat să spui că bunicuțele sunt cele care urmăresc astfel de emisiuni, cifrele de audiență prezentate de Pagina de media te cam contrazic. Da, vei spune că divertismentul prezentat de posturile TV din România este putred, însă el ține datorită celor de lângă tine. Cei care se cuibăresc pe canapea și deschid televizorul tocmai pe acest divertisment. Până la urmă ține de gusturi.
„Mă însoară mama” a clasat Pro TV pe primul loc, atât pe publicul comercial, cât și pe cel de la orașe. Pe publicul urban, pețitorul Cove și povestitorul Dana Rogoz, a obținut o medie de 950.000 de privitori. Pe publicul comercial, „Mă însoară mama” s-a bătut cu „Exatlon”. 445.000 a fost media Pro TV, în timp ce Exatlon a avut 415.000.
„Mă însoară mama” a câștigat teren în fața emisiunilor prezentate de celelalte două posturi TV, Exatlon – Kanal D- și Asia Express -Antena 1. Se vrea a fi un reality-show, care aduce în prim-plan opt mame de băieți care își caută nurori. Asta pentru că băieții lor nu au fost în stare să-și găsească singuri. De partea cealaltă, sunt fetele, care, de dragul măritișului sau din disperare, s-ar mulțumi cu aproape orice.
Denumirea emisiunii aduce a strigăt de ajutor din partea băieților. Nu ei sunt cei care țin neapărat să se însoare, însă dacă mama spune, nu au încotro. M-am întrebat mereu de ce există astfel de emisiuni. Cred că mamele sunt ceva de genul „vreau să mă vadă vecina la televizor, să moară de ciudă”.
Băieții, crescuți la fusta mamei, nu pot ieși din cuvântul lor, așa că „bine, o fac și pe asta!”. Și, nu în ultimul rând, fetele: „merg, văd ce se întâmplă, dacă îmi place ceva, bine. Dacă nu, poate mă vede altcineva la televizor și mă caută. Dar de măritat tot mă mărit!”.
[readmore]
Mai în glumă, mai în serios, „Mă însoară mama” ține telespectatorii aproape. Că e vorba de intriga prezentă, pentru că cearta dă cel mai bine la public, că e vorba de conceptul în sine al emisiunii, nici nu mai contează. Cert e că Pro Tv câștigă din asta. În plus, ținând cont de numărul telespectatorilor, ai zice că și ei își iau doza de divertisment.
Așadar, opt băieți gata de însurătoare își caută aleasa. Le sunt prezentate și fetele, cele care se vor bate pentru ei. Asta poate până vor afla și pretențiile viitoarei soacre. Ca în orice relație, fata și băiatul vor afla calitățile și defectele celuilalt și vor decide dacă sunt potriviți. În cazul băieților, decizia va fi, clar, influențată de decizia mamei. Ăsta e și scopul lor acolo.
Dacă se lasă cu însurătoare, măritiș, inimi frânte și dragoste neîmpărtășită, Pro TV va avea grijă să afli asta.