17 feb. 2018 | 11:23

Corsair continuă seria sistemelor de gaming cu aspect de consolă

VIDEO ACTUALITATE

În contextul în care numărul celor care își construiesc PC-uri de la zero a scăzut semnificativ, creatorul de memorii Corsair s-a apucat de desktopuri în 2017. Acum vedem ediții actualizate ale acelor modele.

Este greu să mai vii cu argumentul performanței unui desktop, în contrast cu notebook-urile de top actuale. Cu toate acestea, nici notebook-urile nu se mai vând ca pe vremuri, iar numărul celor care optează pentru crearea unui PC de la zero este din ce în ce mai mic. Această situație reprezintă și unul dintre motivele pentru care, în 2017, am văzut primele PC-uri de gaming de la Corsair. Suprinzător de compacte și performante, acestea au fost menite să reprezinte un concurent serios pentru consolele tradiționale.

Dacă te numeri printre cei care preferă gamingul în fața televizorului de dimensiuni generoase din sufragerie, un astfel de PC precum Corsair One s-ar putea să reprezinte cea mai bună soluție. Fiecare computer vine preconfigurat din fabrică. Nu mai trebuie să-i faci nimic pentru a intra într-o sesiune intensă de gaming.

Cele mai noi computere de la Corsair One sunt construite în jurul noilor procesoare Intel de generația a opta – Core i7 8700K dotate cu șase nuclee. Chipsetul grafic care stă la baza acestor sisteme este un NVIDIA GeForce GTX 1080 Ti, un update important de la GeForce GTX 1080 de anul trecut. În mod previzibil, va exista o variantă performantă a noului PC și una un pic mai lentă, în funcție de buget.  Corsair OnePlus va include 16GB de RAM, în timp ce Corsair One Elite incorporează o cantitate de 32GB. Partea de stocare, în ambele situații, constă într-un SSD NVMe M.2 de 480GB, la care se adaugă un HDD tradițional de 2TB.

Prețul de achiziție pentru Corsair One Pro Plus este de 2800 de dolari, în timp ce 16GB de RAM în plus te costă 3000 de dolari. Versiunea de anul trecut cu un Core i7-7700K și un GTX 1080 costă 2299, respectiv 2499, cu 16 sau 32GB RAM. Toate cele patru configurații sunt disponibile pe site-ul companiei.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele