A murit Neagu Djuvara. Cine a fost istoricul mai bătrân decât România
Neagu Djuvara a murit. Istoricul era internat de aproximativ o lună la spitalul Victor Babeș. Decesul lui Neagu Djuvara a survenit în jurul orei 13 pe 25 ianuarie.
Neagu Djuvara a murit la 101 ani. Neagu Djuvara s-a născut pe 18 august 1916, la Bucureşti. Originile sale sunt aromâne și în ultimii ani a fost cunoscut mai ales pentru cărțile în care a încercat să explice însăși originea poporului și a limbii române.
Cărțile lui Neagu Djuvara pe care să le citești într-o viață
Istoricul și filosoful obișnuia să își sărbătorească ziua de naștere de două ori. Pe 18 august era programată pe calendarul vechi şi pe 31 august conform calendarului nou, folosit de toată lumea. Dincolo de această bizarerie, sau mai degrabă moft, Neagu Djuvara a fost unul dintre intelectualii de seamă ai României. El și-a luat licenţa în Istorie la Sorbona, în 1937, şi trei ani mai târziu a devenit doctor în Drept, la Paris.
În 1972, Neagu Djuvara a obţinut doctoratul în Filosofie, tot în Paris iar în 1987 a primit Diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale din Paris. Ca activitate profesională, a fost curier diplomatic în negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, la Stockholm, unde a plecat pe 23 august 1944 şi a rămas până în 1947.
[readmore]
Neagu Djuvara a murit și odată cu el s-a dus un secol de istoric și amintiri memorabile din parcursul României înainte, în și după comunism. Din cei 101 ani, Neagu Djuvara a trăit 45 de ani în afara ţării, în exil. După ’89 a revenit în România și a început să fie cunoscut publicului larg, mai ales prin cărți și prezența la emisiuni TV.
Odată cu revenirea în țară, Neagu Djuvara a avut și câteva cuvinte memorabile: „Am venit înapoi în țară ca să ofer, nu ca să primesc. Destinul a vrut ca la 70 de ani să fac ceea ce voiam să împlinesc la 30: să fiu universitar, să public cărţi în limba română”, a spus acesta.
Neagu Djuvara Omul care a vrut să le arate românilor de unde vin
Neagu Djuvara a fost un susţinător al cercetărilor referitoare la istoria românilor. A fost preocupat, mai ales, de filosofia istoriei. Cariera sa publicistică cuprinde 20 de cărți, de specialitate şi memorii, între care se numără și volumul „Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor’” (Paris, 1975). Acesta e important, deoarece în 1976 a fost premiat de Academia Franceză.
Cu rezonanță în România au fost „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne” (1995), „Amintiri din pribegie”(2005) și „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie” (1999).
Neagu Djuvara, ca istoric, critic și filosof, a fost printre primii intelectuali români care a vorbit deschis despre calitatea României de stat între granițe, între Orient și Occident.
El a fost, totodată, unul dintre militanții pentru libertatea României. A și făcut parte din vocea elitelor exilului românesc (Radio Europa Liberă, Comitetul de Asistență a Refugiaților Români de la Paris etc.). În 2006, a fost decorat cu Ordinul Naţional ”Servicul Credincios” în grad de Mare Cruce. În 2010, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, l-a decorat cu ordinul Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer. Nu în ultimul rând, pe 9 august 2016, lui Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.