Lexus LF-1 Limitless este mașina viitorului în rose gold
Creatorii de mașini sunt foarte mândri de creațiile lor concept, deși este puțin probabil să vedem prea curând pe străzi un mastodont precum Lexus LF-1 Limitless
La fiecare câteva luni, companii din industria auto își perindă prototipurile pe la o serie de târguri din diverse colțuri ale mapamondului. Unele dintre ele nu vor ajunge niciodată pe străzi, iar altele vor suferi modificări majore până să poată fi conduse de către oameni obișnuiți. Momentan, nu știm din ce categorie face parte, dar Lexus LF-1 Limitless Concept arată spectaculos și tocmai a fost prezentat la salonul Detroit Auto Show.
Semnificativ mai apropiat de o mașină reală de stradă, decât de o frântură dintr-un film SF, viitorul Lexus LF-1 Limitless s-ar putea numărăr printre puținele autoturisme ce sunt promovate ca fiind rose gold. Trecând însă peste culoarea desprinsă de pe carcasa unui iPhone, bolidul include multe particularități interesante.
La bord are câteva ecrane sensibile la atingere care reușesc să fie utile, fără a-ți ocupa din câmpul vizual. Dacă nu îți place să iei mâna de pe volan, controale de bază pentru interacțiunea cu meniul telefonului sau cu alte particularități din mașină sunt toate incorporate pe ”cârmă”. Un touchpad pe consola centrală te ajută să ajungi și mai repede la parametrii care te interesează.
Pasagerii din spate au același nivel de comfort precum cei din față, iar prin intermediul unei console sensibile la atingere dintre scaun, pot la fel de bine să ajusteze căldura din scaune, luminile și alte particularități de ambianță. Partea de divertisment este asigurată de două ecrane integrate în tetiere.
Per ansamblu, un astfel de autoturism este spectaculos, deși are câteva elemente în comun cu Lexus LF-FC prezentat în 2015. Chiar și așa, oficialii Lexus au promis că încearcă să lanseze un model de producție foarte apropiat de Lexus LF-1 Limitless înainte de 2020.