18 ian. 2018 | 13:30

Colgate s-a apucat de periuțe de dinți inteligente cu Bluetooth

ACTUALITATE
Colgate s-a apucat de periuțe de dinți inteligente cu Bluetooth

Cei mai mulți dintre noi asociază brandul Colgate cu reclamele la pastă de dinți din copilărie. Aceeași companie a lansat acum o periuță de dinți inteligentă.

Dacă ți-ai propus de câțiva ani să transformi spălatul pe dinți într-un joc tehnologizat prin intermediul unei aplicații de smartphone, au existat câteva opțiuni de la companii precum Oral B sau Philips. Respectivele gadgeturi inteligente se pare că s-au vândut suficient de bine încât să justifice intrarea în aceeași piață a unui gigant precum Colgate.

Fiind în continuare un brand destul de puternic la nivel global, Colgate a încheiat un parteneriat de exclusivitate cu Apple și va lansa o periuță de dinți smart. Ilustrată în imaginea de mai sus, aceasta este intitulată Colgate E1  și, cel puțin în prima etapă de propagare, se va comercializa doar prin intermediul magazinilor oficiale Apple Store. Nu este exclus ca pe termen lung să fie disponibilă și pe Amazon sau la alți comercianți mari, dar momentan, perioada de exclusivitate cu Apple nu are un termen limită.

Conform celor de la Business Insider, efectul periuței inteligente Colgate E1 poate fi monitorizat îndeaproape cu aplicația dedicată de iOS – Colgate Connect. Posesorii de Android momentan sunt privați de aceeași experiență și este puțin probabil ca situația să se schimbe vreodată. În Colgate Connect, poți monitoriza obiceiurile tale de periat și o ”hartă” foarte elaborată a situației din gură. În funcție de cât de ineficient ești la periaj, vei primi sfaturi în timp real pentru îmbunătățirea obiceiurilor tale de igientă dentară.

Pentru ca ecuația să fie completă, în același progrămel găsești câteva jocuri distractive corelate cu periajul dinților. Ar fi ciudat să investești atâția bani într-o periuță și să nu te bucuri de un pic de divertisment. Dacă ai folosit vreodată o periuță de dinți inteligentă de la Kolibree, ar trebui să vezi câteva similarități cu Colgate, deoarece tehnologia este identică, conform celor de la The Verge. Prețul de achiziție este 99 de dolari.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele