16 ian. 2018 | 15:33

Boeing lucrează la un avion hipersonic de spionaj

ACTUALITATE
Boeing lucrează la un avion hipersonic de spionaj

Boeing este o companie recunoscută la nivel global pentru avioanele sale comerciale, dar lucrează intens și la niște proiecte menite să atragă atenția autorităților americane.

Contractele cu statul american sunt foarte profitabile pentru companiile aeronautice. Din acest motiv, nu ar trebui să vină ca o surpriză competiția dintre Boeing și Lockheed pentru lansarea unui avion hipersonic de spionaj. În imaginea de mai sus, se poate vedea primul prototip al modelului dezvoltat in-house de compania Boeing.

Inspirat din modelul X-51A Waverider, acesta este un succesor spiritual al clasicului SR-71 Blackbird pe care l-ai văzut probabil în filme și documentare. Forma este una cât se poate de aerodinamică, cu două cozi și aripi ce continuă linia internă a avionului pentru a micșora frecarea cu aerul pe cât posibil. În privința lungimii, noul avion se apropie foarte mult de Blackbird, dar viteza sa un pic mai mare de Mach 5 este net superioară bătrânului care se rezuma la Mach 3.2. Ca referință Mach 5 se traduce în 6174 de kilometri pe oră.

Înainte ca acest proiect să evolueze și să se reflecte într-un prototip funcțional, oficialii americani trebuie să-și arate interesul să investească în dezvoltarea sa. Asta înseamnă ca modelul celor de la Boeing ar urma să facă parte din programele Advanced Full Range Engine de la DARPA și Turbine-Based Combined Cycle al Forțelor Aeriene ale Statele Unite. Chiar și dacă se vor alinia toate planetele pentru proiectul Boeing, vor mai trece mulți ani până când aeronava va deveni un model de producție.

Faza intermediară de dezvoltare implică realizarea unei dovezi de concept un pic mai mici, cu un singur motor, de dimensiunea unui F-16 Falcon. Dacă acela va fi aprobat, proiectul va evolua prin realizarea unui prototip cu două motoare identic sau apropiat de creația de mai sus. Având în vedere interesul din domeniul avioanelor hipersonice cu aplicabilitatea militară, rămâne să vedem cât timp va trece până vom vedea creații cu performanțe similare pentru utilizare comercială.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele