Facebook a dezvăluit câte sute de milioane de conturi false sunt pe site
Facebook are deja două miliarde de utilizatori lunar, dar asta nu înseamnă că toate conturile înregistrate pe site sunt reale.
Un document legat de rezultatele companiei, dat publicității miercuri, oferă detalii și despre numărul de conturi false și duplicate, iar cifrele sunt mai mari decât se preconiza.
Pe această cale aflăm că, în trimestrul trei din 2017, Facebook a ajuns la 2,1 miliarde de utilizatori lunari, iar 2-3 % dintre aceste conturi nu sunt reale, conform companiei. Estimarea din iulie era ceva mai optimist, procentajul fiind de doar 1%.
De asemenea, un număr destul de mare de conturi de pe rețeaua socială sunt duplicate ale unor conturi deja existente. Estimările din iulie arătau un procent de 6% al conturilor duplicate, însă cifra a fost revizuită și urcă la 10%.
Astfel, din totalul de 2,1 miliarde de utilizatori lunari, Facebook are de-a face cu un procentaj de 13% de conturi false sau ilegitime în vreun fel, iar asta se traduce într-un număr de 270 de milioane de conturi. În rândurile conturilor false intră și cele ale afacerilor și organizațiilor create, din greșeală, ca profiluri în loc de pagini, dar și conturile create pentru spam.
Informațiile dezvăluite de Facebook au fost trecute, sumar, în raportul legat de câștigurile companiei, care ar fi crescut cu 79%, către 4,7 miliarde de dolari. Conform companiei, creșterea numărului de conturi false se datorează metodelor îmbunătățite de detecție a acestora și nu datorită creșterii per se a numărului de utilizatori care creează astfel de conturi. Cu toate acestea, rețeaua socială admite că există, episodic, creșteri bruște ale numărului utilizatorilor falși, proveniți mai ales din țări ca Indonezia și Vietnam.