26 oct. 2017 | 11:54

Samsung ar putea revoluționa încărcarea wireless

ACTUALITATE
Samsung ar putea revoluționa încărcarea wireless

Un nou brevet înregistrat de Samsung ar putea reprezenta o soluție pentru actualele limitări legate de încărcarea wireless.

Încărcarea wireless este una din funcțiile cu potențial destul de mare, însă tehnologia stagnează de ceva timp și nici producătorii nu mai fac foarte mult tam-tam pe marginea subiectului. În fond, la momentul actual funcția poate intra în categoria unor oarecare mofturi, sau poate că mă înșel, având în vedere că două secunde de azi și două secunde de mâine, cât economisești când nu mai scoți cablul, se adună.

Samsung a aplicat cu un brevet la USPTO, iar în imagini putem vedea un încărcător wireless dual care poate încărca mai mult decât un singur dispozitiv deodată, folosind două metode diferite de încărcare magnetică.

Conform brevetului Samsung, încărcătorul dual wireless folosește nu doar inducția magnetică, ci și rezonanța magnetică. Încărcătorul actual pentru mai multe dispozitive folosește doar inducție magnetică.

samsung încărcarea wireless

Încărcătorul își va da seama automat ce dispozitiv este așezat pe acesta, astfel că va putea folosi metoda de încărcare potrivită.

Încărcarea cu rezonanță magnetică este considerată a fi metoda mai avansată dintre cele două tipuri de încărcare amintite anterior. În cazul încărcării cu inducție magnetică, transmițătorul, adică încărcătorul în sine, trebuie să fie la cel mult 7 milimetri distanță de receptor, adică de telefon.

În cazul rezonanței magnetice, încărcătorul și dispozitivul pot fi la o distanță mai mare unul de celălalt. Astfel, am putea beneficia de încărcare wireless la distanță, despre care se vorbește deja de ceva vreme, tehnologia fiind încă un vis frumos pentru producători și pentru clienți.

Putem spera să vedem noile încărcătoare wireless și tehnologia aferentă în cadrul lansării Samsung Galaxy S9, care ar urma să aibă loc în februarie.