26 sept. 2017 | 08:30

350 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă: să dormi sau nu cu câinele în pat?

ACTUALITATE
350 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă: să dormi sau nu cu câinele în pat?

Un nou studiu arată cum și dacă somnul adulților poate fi influențat de prezența câinilor în dormitor.

Cercetătorii au evaluat obiceiurile de somn a 40 de adulți sănătoși, cu vârsta medie de 44 de ani, cu tulburări de somn și cu un câine mai bătrân de șase luni, cu vârsta medie de cinci ani, care dormea ​​în dormitor. Timp de șapte nopți, oamenii care au luat parte la experiment au purtat un monitor de activitate pe încheietura mâinii, iar câinii au purtat un dispozitiv similar pe gulerul lor. Oamenii au petrecut în medie opt ore în pat, dintre care șapte le-au dormit.

Câinii, în medie, s-au jucat câteva minute, au fost activi timp de o oră și au dormit tot șapte ore, la fel ca oamenii. Eficiența somnului oamenilor, în esență, timpul dormit în comparație cu timpul total petrecut în pat, a fost, în medie, de 81%, indiferent de mărimea câinelui. Media normală de somn este de circa 80%.

Mai mult, eficiența somnul a crescut până la 83%, dacă animalul se afla în pat, lângă ei. De asemenea, somnul câinilor nu a fost afectat de locația în care se aflau, potrivit Science AlertDatele au venit de la un număr mic de participanți pentru o perioadă scurtă de timp.

Mai mult, studiul nu a inclus persoane cu mai mult de un câine în dormitorul lor. Rezultatele nu au fost comparate cu persoane care nu dormeau cu un câine în dormitor, pentru că la experiment nu au participat astfel de persoane. Constatările nu se aplică altor animale de companie, cum ar fi pisicile. Pentru iubitorii de feline avem un alt studiu care arată că dacă dormi cu o pisică poți învinge insomniile. Pisicile și câinii îți oferă siguranță și confort și te ajută să dormi fără griji.

Părerile despre cât de sănătos este să dormi cu animalele de companie au fost împărțite dintotdeauna. Pe de o parte sunt cei care susțin că doar persoanele cu astm sau alergice ar trebui să se ferească. De cealaltă parte sunt categoricii, conform cărora animalul nu are ce căuta în pat, că poate transmite boli.