Samsung Galaxy X, telefonul pliabil, ar putea fi lansat în 2018
Samsung Galaxy X este telefonul pliabil despre care citim zvonuri de câțiva ani buni, dar despre care nu știm foarte multe lucruri concrete.
Samsung are în plan să lanseze un telefon pliabil, cunoscut momentan ca Galaxy X. Despre acesta s-a tot scris, însă nu am avut de-a face cu informații concrete până acum. În Coreea de Sud, însă, lucrurile au început să se miște, iar acum avem de-a face cu un telefon înregistrat ca SM-G888N0, care apare în cadrul unei cereri de la Korean National Radio Research Agency.
La NRRA, dispozitivul este listat ca un ”echipament radio pentru comunicații globale LTE”, dar același device a fost descris ca un ”smartphone” când a apărut la Wi-Fi Alliance.
Samsung Galaxy X este un telefon din ce în ce mai așteptat, urmând a fi primul smartphone cu ecran pliabil al companiei. Sud-coreenii au arătat un prototip de ecran flexibil încă din 2013, însă nimic nu s-a concretizat între timp.
Deși NRRA nu oferă detalii importante despre Galaxy X, Koh Dong-jin, șeful diviziei de mobile a companiei, a indicat recent că un Galaxy Note cu ecran pliabil va veni în 2018. Există, însă, probleme legate de producerea unui astfel de ecran, iar DJ Koh a anunțat că dacă acestea nu vor fi rezolvate, telefonul pliabil va avea parte de o amânare.
Designul și funcțiile lui Samsung Galaxy X sunt încă necunoscute. Nu știm nici care va fi numele oficial al telefonului, chiar dacă în știri este menționat ca Galaxy X; numele de cod intern pentru acesta ar fi ”Project Valley”.
Cert este că telefonul ar urma să fie disponibil doar într-o ediție limitată, cel puțin inițial, pentru a se observa cât de popular este designul.