28 iul. 2017 | 15:52

Elon Musk a anunțat când va lansa noua rachetă SpaceX

ACTUALITATE
Elon Musk a anunțat când va lansa noua rachetă SpaceX

Elon Musk a anunțat pe Instagram că SpaceX urmează să lanseze pe orbita Pământului un nou tip de rachetă. Antreprenorul făcuse public proiectul său de ceva vreme, însă nimeni nu știa data la care urmează să aibă loc premiera. După mai multe amânări, se pare că avem un termen stabilit.

Racheta Falcon 9 Heavy, versiunea modificată de Falcon 9, va urma să zboare pentru prima dată în noiembrie, spune Elon Musk. Este o dată nouă de lansare pentru un vehicul care a mai avut câteva tentative de debut în trecut. Însă de această dată, zvonurile indică spre faptul că vom vedea în acțiune noua variantă de rachetă care e menită să care încărcătură mult mai grea decât predecesoarea sa.

Falcon Heavy maiden launch this November

O postare distribuită de Elon Musk (@elonmusk) pe

Falcon 9 Heavy este compusă din trei nuclee modificate de Faclon 9, care împart același vârf. Noua rachetă va fi capabilă să transporte 63.500 de kilograme de marfă pe orbita joasă a Pământului. Această cifră va face din Falcon 9 Heavy una dintre cele mai puternice rachete din istorie. În plus, la fel ca varianta sa mai mică, ea va fi reutilizabilă, și va ateriza înapoi pe pământ după ce își duce încărcătura în spațiu, notează The Verge.

Acest prim zbor al rachetei Falcon 9 Heavy a fost plănuit de Elon Musk cu ani în urmă. Mai întâi în 2013, și mai apoi în 2014, aceasta trebuia să fie lansată de la Cape Canaveral, însă problemele care au necesitat rezolvare au împins data cea mare până în noiembrie 2017. Chiar dacă Falcon 9 Heavy va zbura în noiembrie, asta nu înseamnă că va fi în mod automat un succes. Inigineria din spatele vehicului a fost mult mai complicată decât credea inițial Elon Musk. În plus, SpaceX a reușit să teste doar individual rachetele, astfel că nu se știe exact ce se va întâmpla cu ele atunci când vor fi puse împreună.