Cele mai renumite improvizații actoricești care au intrat în istoria cinematografiei
Scenariile descriu în detalii minuțioase fiecare cuvânt și acțiune a personajelor, dar, câteodată, actorii talentați reușesc să depășească intențiile regizorilor și ale directorilor de film. În acest fel iau naștere cele mai renumite improvizații care pot schimba trăirile pe care le transmite filmul.
Vă invităm să aruncați o privire în spatele scenei holliwoodiene, unde ai ocazia să vezi filmele tale preferate dintr-o altă perspectivă. Astfel, vă prezentăm cele mai renumite improvizații actoricești care au intrat în istoria cinematografiei.
Astfel de momente care se produc din greșeală și se potrivesc de minune poveștii imaginate de regizori rămân în istoria cinematografiei și capătă faima celor mai renumite improvizații actoricești.
Pretty Woman
Vă mai amintiți momentul din film în care Richard Gere îi oferă Juliei Roberts un colier? Atunci vă amintiți și momentul în care actrița întinde mâna pentru a-l lua, când Richard închide brusc cutia de bijuterii.Acest moment nu era prevăzut în scenariu, cum nu era nici reacția naturală a actriței.
Pirații din Caraibe
Johnny Depp a muncit mult timp pentru imaginea sa din Pirații din Caraibe și nu i-a fost teamă să experimenteze. În cel de-al doilea film, cântecul și dansul căpitanului Sparrow despre borcanul cu noroi au fost inventate în totalitate. De asemenea, Depp a improvizat și replici iconice, dintre care: ”Now bring me that horizon!” (o afirmație care s-ar traduce prin „Să pornim în misiune”) și întrebarea retorică, „Nu ești un eunuc, nu-i așa?”.
Roman Holiday (Vacanța la Roma)
Există o scenă în film în care Joe Bradley se preface că Gura Adevărului l-a mușcat de mână. Acest moment, gestica, reacțiile actorilor și schimbul de replici, a fost o pură improvizație a actorului Gregory Peck, iar actrița Audrey Hepburn a avut o reacție autentică.
From Dusk Till Dawn (De la apusul la răsăritul soarelui)
George Clooney obișnuia să glumească pe seama statutului său de burlac, nu doar în viața de zi cu zi, ci și în filmele pe care le juca. Spre exemplu, în De la apusul la răsăritul soarelui, când Salma Hayek l-a întins pe spate, i-a pus tocul în piept și i-a spus că îl va face sclavul ei, George a improvizat cu o frază care a rămas în istoria cinematografiei- „Nu mulțumesc! Am fost căsătorit!”.
The Godfather (Nașul)
Într-una dintre cele mai memorabile scene, în care Vito Corleone explică ideea sa despre prietenie lui Bonasera, acesta ține în brațe o pisică. Se pare că animalul nu era de fapt parte a scenariului, ci că acesta a intrat pe platoul de filmare, iar Marlon Brando l-a luat pur și simplu în brațe. Cu un film memorabil, scena a rămas una dintre cele mai renumite improvizații actoricești ale timpului.
Cele mai renumite improvizații: The Shining
Se pare că cea mai celebră scenă din The Shining a fost încununată de succes și mulțumită talentului actoricesc al lui Jack Nicholson. ”Aici este Johnny”, a spus personalul interpretat de Jack Nicholson în timp ce încerca să pătrundă în baie cu un topor. Scena a devenit iconică, deși a fost total improvizată. Actorul a preluat afirmația de la Johnny Carson, gazda emisiunii ”The Tonight Show”, care își începea spectacolul cu această afirmație.
Die Hard (Greu de ucis)
Fiecare fan al peliculei Greu de ucis își amintește scena morții a antagonistului, portretizat de Alan Rickman. Acest moment a rămas în istoria cinematografiei ca una dintre cele mai renumite improvizații. Personajul realizează că planul său este ruinat în timp ce cade de pe acoperișul unei clădiri. Se pare că regizorul l-a împins brusc pe actor spre ecranul verde, luându-l pe acesta pe nepregătite. Acesta este și motivul pentru care scana a părut atât de realistă, iar reacția lui Alan Rickman a adăugat la autenticitatea ei.
The Departed (Cârtița)
The Shining nu surprinde singura improvizație a lui Jack Nicholson și se pare că acesta are o obișnuință de a se implica foarte mult în jocul actoricesc. Când filma o scenă care surprindea conversația dintre personajul pe care îl juca și cel interpretat de DiCaprio, acesta a scos brusc un pistol, speriindu-l în mod evident pe DiCaprio.
Se pare că exista un motiv întemeiat pentru care acesta a reacționat atât de bine și așa aflăm și de ce oamenii îl îndrăgesc și îl apreciază pe DiCaprio atât de mult- acesta a reușit să se folosească de emoțiile neașteptate în avantajul său, iar scena a devenit mult mai bună decât cea prevăzută în scenariu.
Terminatorul 2: Ziua Judecății
Personajul pe care Schwarzenegger îl joacă nu este dintre cei mai vorbăreți, iar acesta este probabil motivul pentru care actorul a decis să îmbunătățească scenariul. Replica, devenită celebră-”I need a vacation” („Am nevoie de o vacanță”), nu era inițial parte a schimbului de replici, ci aceasta a fost ideea lui Arnold, iar James Cameron a păstrat-o ca parte a scenariului.
Lost in Translation (Rătăciți printre cuvinte)
Dacă ați văzut acest film, regizat de Sofia Coppola, atunci nu aveți cum să nu vă amintiți scena care încheie pelicula și care îi aduce împreună pe Bill Murray și pe Scarlett Johansson. Scenariul cuprindea inițial doar momentul în care cele două personaje se îmbrățișează, dar totul a luat o nouă turnură- Murray a șoptit ceva în urechea lui Scarlett, iar apoi aceștia s-au sărutat.
Acest moment ne arată că actorii pot colabora pentru a da naștere unora dintre cele mai renumite improvizații din istoria cinematografie care ne pot schimba perspectiva asupra întregii povești.
Cele mai renumite improvizații: Good Will Hunting
Good Will Hunting este o dramă celebră care este încununată de succes și mulțumită jocului actoricesc al lui Robin Williams. Nu e de mirare că acesta își lasă amprenta asupra scenariului, căci trecutul său în stand-up comedy îl face să fie regele improvizațiilor. În această peliculă, personajul pe care îl joacă (Matt Damon) spune o poveste despre fosta sa soție, care avea probleme intestinale și trăgea, uneori, vânturi, iar la un moment dat s-a și trezit singură din somn din această cauză.
Williams a inventat întreaga poveste pe moment, iar râsetele care însoțesc acest moment celebru pot fi sesizate și la ceilalți membrii de pe platoul de filmare. Dacă vă uitați atent, puteți observa că imaginea se mișcă puțin- acest lucru se produce pentru că nici cameramanul nu se poate opri din râs.
Leon: The Professional
Gary Oldman este, de asemenea, un fan al improvizațiilor, iar acest lucru i-a venit în ajutor în timpul filmărilor peliculei Leon. Discuția cu tatăl Mathildei a fost o improvizație și menită să-l neliniștească pe oponent. povestea cu Beethoven a fost inventată pe loc. De fapt, fiecare dublă trasă a fost diferită. Asta nu face decât să ne arate cât de talentat trebuie să fii ca să te poți imersa pe moment în jocul actoricesc, putând da naștere pe loc unei povești care să se potrivească de minune poveștii interpretate.