Viteza 5G va fi mai mică decât cea care va fi promisă, dar va schimba lumea
Despre rețelele 5G, viteza 5G și beneficiile pe care le va aduce noua tehnologie de transfer de date am vorbit de nenumărate ori, dar trecând peste aspectele ce țin de orașe inteligente, mașini autonome și Internet of Things, utilizatorii obișnuiți vor să știe care va fi viteza internetului 5G oferit de operatori, nu cea care va fi promisă de furnizorii de servicii telecom.
Cea de-a 14 ediție a Huawei Global Analyst Summit a avut loc la Shenzhen, pe data de 12 aprilie. Playtech a fost acolo, iar discuțiile propuse de Huawei s-au învârtit în jurul ideii de Cloud, dar și a rețelelor 5G. S-a vorbit despre standarde, despre viteze 5G, despre noi tipuri de antenă, despre transformarea societății. Când aceste noțiuni vin de la unul dintre liderii industriilor 4G/5G (Huawei colaborează cu 45 din top 50 ce mai importanți operatori globali – printre care se numără și Orange, Vodafone și Deutsche Telekom) și de la inventatorii dongle-ului 3G și a modului ”Avion” al telefoanelor, tinzi să nu le mai tratezi ca pe niște previziuni științifico-fantastice, ci ca pe o realitate viitoare apropiată.
Cei de la Huawei sunt încrezători că până în luna iunie a anului 2018 vor fi reglementate standardele 5G și că noile conexiuni de mare viteză vor fi disponibile comercial până în 2020 (până în 2019 ar trebui să fie dezvoltate primele smartphone-uri bazate pe standardul 5G și tot atunci ar trebui lansate și primele rețele de test în orașele mari din întreaga lume). Compania are o viziune optimistă din această perspectivă, având în vedere că în multe țări nici standardul 4G nu ajunge în toate locurile (și România se află în aceeași situație), dar este cert faptul că vom vedea demersuri serioase ale operatorilor în acea perioadă.
Dedesubturile și dificultățile rețelei 5G
După cum ziceam mai sus, standardul 5G va revoluționa societatea. Dar, până în acel punct, societatea va trebui să-și schimbe un pic regulile pentru a putea acomoda această tehnologie. Este vorba, în principiu, de legislație.
Rețeaua 5G va folosi toate frecvențele de bandă, nu doar una singură. ”Benzile pentru 5G sunt diferite de cele pentru 2G, 3G și 4G. În prezent, regulatorii dau licențe de spectru pentru o anumită frecvență – de exemplu, pentru 2G ar putea aloca benzile de 900Mhz, 1,8Ghz, și ar putea aloca 2,1Ghz pentru 3G. 5G este o tehnologie care a optimizat folosirea benzilor și frecvențelor multiple. Frecvența de interogare (uplink) și cea de răspuns (downlink) au fost decuplate în cazul 5G, așa că regulatorii vor trebui să se adapteze pentru a putea distribui eficient benzile”, a declarat Yang Chaobin, președintele liniei de produse 5G din cadrul Huawei.
Acea decuplare – separarea ”țevilor” de upload și download – va permite viteze de transfer mult mai mari și va duce la latențe foarte mici (nu doar viteza 5G este importantă, ci și lantența foarte scăzută a rețelei, iar aceasta se așteaptă să fie sub 5ms). ”În cazul 5G, downlink-ul ar putea funcționa pe 3,5Ghz, iar uplink-ul pe 3,5Ghz sau pe 2,1Ghz sau pe 1,8Ghz. Pentru ca utilizatorul final să aibă o experiență bună în ceea ce privește vitezele 5G, atunci toate aceste combinații de resurse ale spectrului ar trebui aprobate de regulatori. Într-un sistem 5G, rețeaua funcționează pe toate benzile, iar legislatorii nu vor mai putea aloca o singură bandă, cum s-a întâmplat în cazul 2G, 3G și 4G”.
Un lucru e cert – managementul rețelelor 5G va fi mai complicat decât cel al tehnologiilor actuale. Rețeaua va trebui să asigure nu numai legătura dintre oameni, ci și legătura dintre toate obiectele (mașini, senzori, gadgeturi smart) care vor fi conectate la Intenertul Tuturor Lucrurilor. ”Din acest motiv este necesar să ajustăm arhitectura rețelei”, a mai explicat Chaobin.
Va fi nevoie nu doar de legi noi, ci și de echipamente noi, iar Huawei are pregătite antene și soluții de broadband pentru interior, pentru a ușura trecerea de la 4G și 4,5G la 5G.
Viteza 5G pentru utilizatorii de rând și testele făcute până acum
În prezent, Huawei lucrează cu operatori globali pentru a-și testa tehnologiile și pentru a le valida în scenarii din viața reală. Chaobin este de părere că în China va fi lansată prima rețea 5G comercială dar, până atunci, unele țări vor avea acces la o rețea 5G simplificată. Mai exact, din 2018, în unele orașe va rula o versiune mai puțin puternică a tehnologiei 5G, dar nu se știe care vor fi acelea.
Revenind la teste, Huawei a reușit să atingă niște praguri importante când vine vorba despre viteza 5G. Astfel, compania a reușit să demonstreze viteze de până la 35Gbps în cadrul unui test efectuat în luna ianuarie a acestui an. În testele de mobilitate s-au atins și viteze de până la 2Gbps și 1,2Gbps.
Astfel de viteze sunt enorme dacă este să le comparăm cu cele promise de operatorii care oferă servicii 4G și 4G+ dar, la fel ca vitezele promise în prezent, ele nu vor fi atinse de utilizatorii obișnuiți.
Pentru consumatori, Huawei promite viteze constante de 100Mbps, iar asta este excelent. În prezent, furnizorii de internet se laudă cu viteze de până la 1Gbps, dar vitezele reale atinse de utilizatori sunt mult mai mici. În funcție de poziția față de antenă, de interferențele din zonă și de câte alte persoane folosesc intenetul în acea zonă, viteza reală de download scade considerabil, existând fluctuații sesizabile.
”Când operatorii fac campanii de marketing, ei vorbesc despre viteza maximă posibilă a rețelei. Dar pentru ca utilizatorul să atingă acea viteză maximă într-o rețea mobilă, el trebuie să îndeplinească simultan două condiții: în primul rând el trebuie să fie foarte aproape de stația GSM, în al doilea rând, el trebuie să fie singurul utilizator de acolo. Doar dacă sunt îndeplinite aceste două condiții, abia atunci utilizatorii se pot bucura de vitezele maxime. Totuși, valorile oferite de operatori sunt un bun indicator al capacității rețelei. De exemplu, ITU (agenția ONU pentru reglementarea tehnologiilor informației) a stabilit că pentru 5G lățimea de bandă ar trebui să atingă 20Gbps. Dacă privesc asta din punctul de vedere al unui utilizator de rând, chiar nu mă interesează care este viteza maximă a rețelei – îmi pasă doar de ceea ce voi primi eu. Există o alianță de 20 de operatori care discută cum ar trebui să decurgă măsurătorile pentru 5G: noi credem că are sens ca rețeaua 5G să ofere oricărui utilizator individual din zonele urbane aglomerate o viteză constantă de 100Mbps, iar acoperirea pe tot teritoriul unei țări să ofere viteze de cel puțin 50Mbps”, a mai explicat Chaobin.
Ce se poate face cu o viteză constantă de download de 100Mbps? Orice. Reprezentanții Huawei spun că rețelele 5G le vor permite utilizatorilor să facă streaming de video 2K și 4K fără timpi de așteptare, să vizualizeze conținut VR filmat la 360 de grade și să acceseze aplicații de realitate augumentată complexe.
Deci, cu toate că smartphone-ul tău va atinge prea curând viteze de descărcare de 1Gbps, accesul la internet se va face într-un mod diferit, lucru care va duce la nenumărate posibilități noi în ceea ce privește divertismentul, dar nu numai.