13 apr. 2017 | 07:50

BlackBerry a obținut o victorie importantă în fața Qualcomm

ACTUALITATE
BlackBerry a obținut o victorie importantă în fața Qualcomm

BlackBerry avea toate șansele să dispară în câțiva ani, dar tocmai a beneficiat de o victorie majoră în fața celor de la Qualcomm.

Inițial, a fost vorba de un proces intentat de BlackBerry celor de la Qualcomm pe motiv că prețurile de licențiere practicate de creatorii Snapdragon pentru diverse tehnologii sunt exagerate. Încercând să fugă de un proces lung cu posibile repercusiuni dureroase, Qualcomm a optat pentru rezolvarea cazului prin mediere. Beneficiile importante ale medierii sunt prețurile mai mici și durata mai scurtă. Partea tristă pentru pierzător este că decizia la care ajunge un mediator este definitivă și irevocabilă. Ne există nici o autoritate ce poate contesta concluzia medierii.

Din acest motiv, Qualcomm ar trebui să le achite celor de la BlackBerry suma astronomică de 815 milioane de dolari. Acesteia se adaugă cheltuielile de judecată și costurile avocaților. În contextul în care Qualcomm ,,s-a mai bucurat” de câteva învingeri costisitoare în ultimul an pe motive similare, este mai evident ca niciodată că ar trebui să își schimbe practicile de licențiere patente.

Printr-o declarație oficială, cei de la Qualcomm s-au grăbit să afirme că nu sunt de acord cu decizia. Din păcate pentru ei, utilizarea medierii nu le oferă nici o alternativă. Trebuie să plătească. Mai grav decât suma de 814,9 milioane de dolari este faptul că această înfrângere a creat un precedent negativ pentru Qualcomm care mai are câteva procese pe rol. Apple a dat în judecată compania americană pentru faptul că taxează patente la pachet, obligând producătorii de telefoane să plătească patente de care nu au nevoie.

Partea un pic amuzantă este că victoria detaliată mai sus are repercusiuni majore pentru BlackBery. Cu această potențială valoare în visterie, compania ajunge să câștige mai mult din procese decât din licențierea de tehnologii și design de mobile. Cu încasări de 286 de milioane în ultimul trimestru, oficialii BlackBerry pot fi un pic mai relaxați în 2017.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele