28 mart. 2017 | 18:41

Samsung face foarte puțini bani de pe urma telefoanelor de top

ACTUALITATE
Samsung face foarte puțini bani de pe urma telefoanelor de top

Samsung a trecut printr-o perioadă destul de dificilă în 2016, dar se pare că nici anul acesta nu este încărcat de vești bune pentru sud coreeni.

După ce a pierdut câteva miliarde de dolari din cauza fiascoului cu Galaxy Note 7, Samsung a avut mult de muncit pentru a reveni în forță. Se pare însă că acel efort a fost încununat de succes, iar profitul companiei a redevenit pozitiv după mai multe trimestre de eșecuri. Problema este că banii nu se fac din terminale de top, în contextul în care respectivele dispozitive necesită cele mai mari costuri de cercetare și dezvoltare.

Conform unui raport publicat de Hana Financial Investment, niciodată Samsung nu a obținut atât de puțini bani din dispozitivele sale high-end. Din totalul câștigurilor diviziei de mobile a sud coreenilor, doar 29% au provenit din seriile Galaxy S și Galaxy Note. Acest procent niciodată nu a fost atât de mic.

Ca termen de comparație, 2015 a fost un an foarte dificil în istoria companiei. Chiar și în acele condiții însă, telefoanele de top au reușit să aducă 40% din profitul diviziei de telefoane mobile. În al doilea trimestru din 2013, când Galaxy S4 abia se lansase, 75% din profit venea din telefoanele scumpe din portofoliul Samsung.

Deși realitatea este îngrijorătoare pentru compania care încearcă să facă valuri în piață prin intermediul lansării Galaxy S8, nu doar cei de la Samsung sunt vinovați de această situație. La nivel global, interesul utilizatorilor pentru telefoane de top a scăzut radical. Oamenii investesc cei mai mulți bani în seriile Galaxy A, Galaxy C și Galaxy J, care se comportă decent în majoritatea scenariilor de utilizare, dar costă doar un sfert din prețul unui Galaxy S.

În doar câteva zile se va lansa Galaxy S8. Rămâne să vedem dacă pe trimestrul al doilea al acestui an, utilizatorii vor opta mai mult pentru acele telefoane, decât pentru cele mult mai ieftine din portofoliul companiei.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele