Amazon îți poate spune ce îmbrăcăminte ți se potrivește cel mai bine
Amazon introduce o nouă funcție la care utilizatorii pot apela pentru a afla ce părere au stiliștii și designerii despre garderoba lor.
Amazon a tot încercat să își paveze drumul spre industria modei de ceva vreme, investind în mărcile private pe care le deține, iar acum compania vrea să își extindă sfaturile de modă și maselor. Astfel, Amazon introduce funcția ”Outfit Compare” (Compară îmbrăcămintea) care este momentan disponibilă doar pentru membri Amazon Prime, conform Engadget.
În ultima versiune a aplicației pentru cumpărături, membrii vor putea să acceseze opțiunea Outfit Compare pe bara de navigație, sub secțiunea de ”Programe și Funcții”. Aceasta este de fapt zona în care Amazon introduce cele mai recente servicii și oferte.
Software-ul funcționează destul de simplu și, după cum ați putea intui, le solicită utilizatorilor să distribuie două poze cu ei, purtând două stiluri diferite de îmbrăcăminte între care vor să se decidă. Amazon susține că a angajat stiliști și designeri cu experiență serioasă în industria modei, pentru a determina dacă hainele pe care le porți ți se potrivesc. Aceștia vor lua în calcul mai multe aspecte: cum îți vin hainele pe corp, dacă sunt măsura potrivită, dacă culoarea te complimentează și dacă se asortează cu restul outfit-ului.
Cel mai probabil procesul va fi automat, întrucât odată ce ai încărcat pozele în aplicație, primești un răspuns în cam un minut.
Compania conștientizează că problema intimității ar putea să te sperie și să te împiedice să utilizezi aplicația. Însă, se pare că doar cei din echipa Amazon vor avea acces la fotografiile pe care tu le încarci, iar atunci când le vei șterge din aplicație, vor fi înlăturate și copiile asociate contului tău.
Dacă totuși nu ai nicio problemă cu ideea de a urca poze cu tine pe site, Amazon îți sugerează să îți faci fotografii care au cam același fundal, însă vor fi acceptate și acelea realizate în fața oglinzii.
În ceea ce privește sfaturile de modă pe care le vei primi, compania susține că stiliștii, la al căror ajutor a apelat, vin din diferite domenii creative, astfel că vei avea parte de cele mai utile și bine documentate păreri.