Cum blochezi pe cineva pe Instagram și ce se întâmplă după
S-ar putea să stârnească spiritul creativ în tine, dar e bine să știi cum blochezi pe cineva pe Instagram dacă începe să te supere cu comentarii agresive.
Împreună cu WhatsApp și Oculus, Instagram este una dintre cele mai importante companii deținute de Facebook. O rețea de socializare menită să gâzduiască imagini și scurte clipuri video, Instagram a beneficiat de o serie de transformări importante în ultimul an. Cu câteva elemente, se apropie destul de mult de Snapchat. Puteți și să faceți transmisiuni live pe platformă, cu mențiunea că, spre deosebire de Facebook, acestea vor dipărea după finalizare.
Instagram are similarități cu Facebook sau Twitter și din perspectiva faptului că nivelul de cenzură este foarte mic spre inexistent. Asta se traduce prin posibilitatea recepționării de mesaje agresive, comentarii aiurea sau postări deranjante în fluxul tău. Lăsând la o parte care scenariu se potrivește mai mult în cazul tău, este important să reții că poți afla ușor cum blochezi pe cineva pe Instagram pentru a-ți rezolva problema.
Având în vedere că Instagram are o interfață similară pe iPhone sau Android, acest tutorial se aplică pe orice platformă. Primul pas este să intri în aplicația omonimă și să faci un tap în colțul din dreapta jos pentru a-ți accesa pagina de profil. Apasă pe butonul Followers din partea de sus precedat de numărul persoanelor care îți urmăresc postările. Caută cu atenție persoana care te supără și atinge-i numele. Printr-un tap pe butonul din dreapta sus cu o săgeată spre dreapta vei avea două opțiuni, Block User și Report for Spam. Alege prima variantă. Confirmă procedura cu un tap pe Yes, I`m sure (Da sunt sigur.)
După urmarea pașilor de mai sus, persoana respectivă nu îți va mai vedea nici o postare și, în mod implicit, nu va mai putea comenta. Nu îți va mai putea trimite nici un mesaj privat, dar nici tu nu vei mai vedea nici o postare de la el sau ea.