09 ian. 2017 | 11:04

Smartwatch-urile Samsung Gear S sunt compatibile cu iPhone

ACTUALITATE
Smartwatch-urile Samsung Gear S sunt compatibile cu iPhone

După ce a lansat numeroase ceasuri inteligente de calitate foarte bună, Samsung a decis să-și facă smartwatch-urile compatibile cu iPhone-uri.

Încă de la primele modele de smartwatch-uri Samsung, au apărut zvonuri legate de compatibilitatea respectivelor dispozitive cu terminale Apple. Inițial, acestea puteau fi folosite în tandem doar cu telefoane Samsung. Ulterior, s-a extins compatibilitatea și la smartphone-uri cu Android de la alți producători. În speranța că acest gest va genera vânzări importante pe termen lung, sud coreenii au decis să lanseze în sfârșit aplicațiile de care aveți nevoie pentru a-i conecta purtabilele la iDevice-uri.

Merită reținut că vorbim de două aplicații diferite intitulate Gear S și Gear Fit. Ambele sunt gratuite, în timp ce prima este dedicată compatibilității cu smartwatch-uri, iar a doua se pretează pentru brățările inteligente create de Samsung. Una peste alta, de acum înainte ar trebui să puteți folosi purtabilele Samsung Gear cu un iPhone, dacă vă încântă mai mult decât cele oferite de alți producători, inclusiv Apple.

,,Începând de astăzi, utilizatorii pot descărca aplicația Samsung Gear S pentru Gear S2 și Gear S3 sau aplicația Samsung Gear Fit pentru Gear Fit2 pe dispozitivele compatibile cu iOS din Apple App Store. Imediat ce aplicația potrivită este instalată, utilizatorii vor fi ghidați prin pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a finaliza procesul de împerechere cu purtabilele Samsung compatibile.” Comunicatul oficial al celor de la Samsung pe marginea subiectului este cât se poate de clar și detaliază faptul că nu toate ceasurile smart lansate vreodată sub brandul Gear S sunt compatibile.

Din păcate, experiența de care veți avea parte după procesul de împerechere ar trebui să varieze destul de mult, în funcție de iPhone-ul pe care îl utilizați. În cea mai mare parte, ar trebui să aveți parte de aceleași opțiuni ca pe Android, dar va trebui să faceți câteva experimente pentru a fi siguri.

Acestea sunt link-urile de AppStore pentru Gear S și  Gear Fit, dacă aveți vreun ceas sau vreo brățară Samsung prin casă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele