08 oct. 2016 | 14:00

Rușii, acuzați că se amestecă în alegerile prezidențiale din America

ACTUALITATE
Rușii, acuzați că se amestecă în alegerile prezidențiale din America

Guvernul american acuză în mod oficial Rusia pentru o serie de atacuri cibernetice asupra Partidului Democrat.

În luna iulie a acestui an, nu mai puțin de 19.000 de email-uri ar fi fost furate de pe rețelele operate de Partidul Democrat din Statele Unite ale Americii, unele dintre acestea ajungând ulterior pe site-ul WikiLeaks. La acea vreme, oficialii partidului nu s-au ferit să acuze Rusia, însă administrația prezidențială nu s-a implicat în acest subiect. Până în ziua de azi.

Astfel, după cum scriu cei de la Reuters, guvernul american a acuzat în mod oficial Rusia pentru respectiva operațiune de hacking. ”Având în vedere domeniul și importanța acestor eforturi, suntem de părere că doar cei mai importanți oficiali ruși ar fi putut autoriza asemenea activități. Aceste furturi au rolul au rolul de a influența procesule electoral”, este menționat într-un comunicat oficial al guvernului.

La scurt timp după lansarea acuzațiilor, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a oferit un răspuns. ”În fiecare zi, site-ul lui Vladimir Putin este atacat de zeci de mii de hackeri. Mulți dintre aceștia sunt din Statele Unite însă nu învinovățim de fiecare dată Casa Albă sau CIA”, a comentat acesta.

Pentru moment, nu se știe cu exactitate dacă America va apela la sancțiuni împotriva Rusiei. De asemenea, comunicatul menționa și faptul că oficialii din anumite state au detectat încercări de infiltrare în sistemele electorale, iar multe dintre acestea au pornit de pe un server folosit de o compania rusească. Însă nu există suficiente informații pentru a învinovăți guvernul rus și pentru aceste fapte.

Situația este cu atât mai interesantă cu cât îl implică și pe hackerul român Guccifer 2.0. Comunicatul publicat vineri menționează că activitățile acestuia și ale unor entități precum WikiLeaks și DCLeaks sunt asemănătoare, în ceea ce privește metodele folosite și motivația, cu inițiativele rusești. WikiLeaks nu a specificat sursa email-urilor publicate. Iar Guccifer 2.0 este considerat un colaborator al guvernului rus, deși el neagă în continuare acest lucru.