30 aug. 2016 | 14:39

Facebook concediază un întreg departament, iar algoritmul său începe să posteze știri false

ACTUALITATE
Facebook concediază un întreg departament, iar algoritmul său începe să posteze știri false

Funcția Trending de pe Facebook a fost automatizată, însă rezultatele nu au fost prea bune.

După cum știți, Facebook a fost acuzată, cu ocazia alegerilor prezidențiale din SUA, că ar favoriza-o pe Hillary Clinton, iar, între timp, s-a dovedit că persoanele care au atras atenția asupra acestui fapt aveau dreptate. Din câte se pare, subiectele care apăreau în secțiunea Trending erau descrise de o echipă de angajați ai Facebook, care aveau propriile lor afinități politice. Facebook a renunțat la acea echipă, concediind aproximativ 18 oameni, potrivit unor surse și unui email remis de companie.

Ulterior, printr-o postare pe blogul oficial, Facebook a anunțat că în secțiunea Trending vor mai lucra doar ingineri care se vor ocupa de algoritmul care culege cele mai populare știri. Totuși, conform celor de la Ars Technica, lucrurile nu au mers prea bine, iar la trei zile după această decizie, algoritmul a început deja să promoveze știri false. Una dintre acestea o viza Megyn Kelly, o jurnalistă din Statele Unite ale Americii, care era numită trădătoare ”pro-Clinton” și despre care se spunea că ar fi fost concediată.

De asemenea, Guardian menționează că algoritmul a promovat chiar și link-uri către un articol, în care se vorbea despre un om care se masturba cu un sandwich de la McDonalds. Acum, mulți atrag atenția asupra decizie rețelei sociale de a concedia atât de mulți oameni. Într-adevăr, aceștia nu erau extrem de importanți pentru buna funcționare a sistemului, însă aveau un rol important în eliminarea conținutului fals și al articolelor care nu atrag foarte multe persoane.

Având în vedere faptul că Facebook are în acest moment nu mai puțin de 1,7 miliarde de utilizatori, influența rețelei este una enormă. Prin urmare, Mark Zuckerberg face pașii necesari pentru a garanta obiectivitatea și imparțialitatea. Fiind vorba despre o companie de tehnologie la care lucrează în special tineri, nu ar trebui să ne mire că viziunile acestora sunt mai degrabă liberale.