Noile smartwatch-uri de la Fossil arată impecabil
Fossil Q Wander și Fossil Q Marshal sunt cele mai noi smartwatch-uri de la Fossil, iar acestea vin la pachet cu un design atrăgător și cea mai nouă versiune de Android Wear.
În urmă cu aproximativ un an, cei de la Fossil anunțau cu surle și trâmbițe câteva smartwatch-uri și brățări inteligente. Nu toate incorporau un touchscreen și o serie de funcții mai multe sau mai puțin utile, dar cu siguranță arătau foarte bine, iar ceasurile inteligente puteau fără probleme să fie considerate ceasuri obișnuite.
Fossil continuă seria lansărilor din domeniul gadgeturilor săptămâna aceasta cu două noi dispozitive care vor face o treabă foarte bună în a genera invidia prietenilor. Intitulate Fossil Q Wander și Fossil Q Marshal, acestea vor fi disponibile pentru precomandă începând de vineri și ar trebui să poate fi achiziționate de pe magazinul virtual al companiei și prin intermediul altor canale oficiale începând cu 29 august.
Ambele smartwatch-uri se ascund în spatele unui touchscreen rotund și, pentru că rulează cea mai recentă versiune de Android Wear, sunt compatibile atât cu iPhone-uri, cât și cu telefoane cu Android. Ecranul folosit este de tip always-on cu un diametru de 45 milimetri. Suportă notificări prin vibrații, iar carcasa din oțel este complementată de brățări din piele naturală interschimbabile cu ușurință. Încărcătorul inclus în pachet este magnet și se conectează pe spatele ceasurilor. Un microfon pentru comenzi vocale și un difuzor este de asemenea prezent. Nu lipsesc particularitățile de monitorizare ale efortului fizic. Diferența majoră este că Q Marshall are o carcasă un pic mai andurantă și serioasă, în timp ce Q Wander este definit printr-un design mai discret format din linii curbate. În funcție de preferință, puteți opta pentru brățări din silicon, piele sau oțel inoxidabil.
,,Aceste smartwatch-uri subțiri dar funcționale reflectă designul avansat al unui ceas Fossil, incorporând în același timp o experiență digitală ce este importantă pentru clienții actuali.” Astfel a definit Jill Elliott, director creativ la Fossil necesitatea acestei lansări.