Pantech Sky IM-100 este un smartphone frumos și original
Am putea spune că au trecut 20 de luni de când Pantech a lansat un smartphone, dar brandul s-ar putea să vă fie atât de necunoscut încât mai bine apreciați designul noului gadget care chiar arată foarte bine.
În Coreea de Sud, Pantech este al treilea cel mai profitabil producător de telefoane mobile, în parte datorită parteneriatelor pe care le are cu operatorii de telefonie din teritoriu. Ca urmare, au un buget suficient de generos de cercetare și dezvoltare încât să vină pe piață cu ceva original, chiar dacă nu o fac foarte des.
Pantech Sky IM-100 este un telefon mainstream la capitolul specificații care va atrage cu siguranță invidia trecătorilor prin intermediul designului unic. În definitiv, nu veți voarte des un telefon complet negru care undeva pe spate are ascunsă o rotiță aurie pentru ajustarea volumului și pentru interacțiunea intuitivă cu diverse meniuri. Realizată integral din metal, carcasa este disponibilă și pe alb. Nu include nici o siglă de la vreun operator, pentru păstrarea simplității.
Ilustrat în imaginile alăturate, noul telefon are o grosime de doar 7 milimetri și se încadrează în 130 de grame. Partea de procesare este o combinație între un Snapdragon 430 și 2GB RAM. Marele său atu s-ar putea să fie abilitățile de redare audio, datorită prezenței în carcasă a celui mai nou chip WCD9326 creat de Qualcomm cu suport hardware pentru APT-X. Acumulatorul de 3000 mAh reprezintă de asemenea o particularitate ce nu trebuie trecută cu vederea.
În trecut Pantech a folosit brandul Sky pentru telefoanele sale de vorbit, înaintea apariției smartphone-urilor. Vega a fost titulatura adoptată ulterior. Cu alte cuvinte, Sky IM-1oo este o excepție de la nomenclatorul obișnuit. Vizavi de nume, numărul 100 în coreeană se citește precum Back în engleză, rezultând în final un joc de cuvinte de genul IM-Back (Am revenit), o referință la pauza semnificativă în care compania nu a venit cu nimic nou pe piață.
Opțional, puteți achiziționa Pantech Sky IM-100 împreună cu un dispozitiv intitulat Sone, ce funcționează atât ca o boxă Bluetooth, cât și un încărcător wireless pentru telefon.