„Ecranul verde” al reginei a stârnit reacții amuzante printre internauți
Atunci când îți alegi outfit-ul pentru ziua ta de naștere, ar trebui să îți pui câteva întrebări importante. Mai ales dacă ești o doamnă respectabilă.
Ei bine, printre întrebările acestea, le menționăm pe cele mai relevante: se potrivesc hainele pe care le aleg? Mă vor face să arăt fabulos? Îmi vin bine? Se potrivesc cu locul și atmosfera? Și, desigur, cea mai evidentă întrebare: mă fac hainele astea să arăt ca un ecran verde folosit pentru efectele speciale adăugate în post-producția filmelor celebre?
Aparent, regina Elisabeta a omis ultima întrebare atunci când și-a ales ținuta pentru aniversarea organizată duminica trecută. Oricât ar fi de simpatică, internetul nu iartă și nu ratează nicio oportunitate de a lansa o serie de glume. Prin urmare, am găsit o serie de imagini în care potențialul de ecran verde al costumului reginei a fost exploatat la maximum. În galeria de mai sus, le puteți vedea pe cele care ne-au amuzat cel mai tare. Desigur, totul e un pamflet și trebuie tratat ca atare. Avem o vagă impresie că și regina s-ar amuza dacă le-ar vedea.
Peste 10.000 de oameni au participat la un picnic organizat de-a lungul bulevardului Mall, în fața palatului Buckingham. Evenimentul a încheiat cele trei zile de ceremonii oficiale dedicate aniversării reginei Elisabeta a II-a. Suverana este născută pe 21 aprilie, dar conform cutumei regale în vigoare de 250 de ani evenimentele publice se organizează vara.
La parada militară de sâmbătă au luat parte peste 1.600 de soldaţi, iar Palatul Buckingham a fost survolat de aparatele forţelor aeriene britanice, demonstraţia fiind urmărită din balcon de întreaga familie. Potrivit BBC, regina Elisabeta a II-a este monarhul cel mai în vârstă şi cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii: ea se află de 64 de ani pe tronul Regatului Unit.