06 iun. 2016 | 12:58

Cine a realizat primul apel telefonic pe Lună

ACTUALITATE
Cine a realizat primul apel telefonic pe Lună

Dacă ești unul dintre adepții teoriei potrivit căreia oamenii nu au ajuns niciodată pe Lună, iar totul e de fapt o conspirație a Statelor Unite, te poți opri aici cu lectura. Altfel, poți continua relaxat.

La doar câteva minute după ce Neil Armstrong și Buzz Aldrin au ajuns pe Lună în 1969, au primit un apel telefonic important. Acesta venea de la președintele Richard Nixon, direct de la Casa Albă, și e un moment demn de memorat. Video-ul de mai sus reprezintă convorbirea istorică, pe care îți recomandăm să o asculți. „Acesta e cel mai istoric apel telefonic făcut vreodată”, spune Nixon, imediat după ce îi salută pe cei doi astronauți.

În anul 1962, pe 12 septembrie, stadionul universității Rice din Houston, Texas, asista la unul dintre cele mai importante discursuri din istoria Statelor Unite. John F. Kennedy, președintele de atunci al țării, anunța că noul scop al Americii în ”Cursa Spațială” împotriva sovieticilor avea să fie plasarea unui om pe Lună.

La acea vreme, Statele Unite nu erau gigantul din ziua de astăzi, aflându-se cu mult în spatele Uniunii Sovietice. După cum probabil știți, aceștia reușiseră să trimită primul om în spațiu în data de 12 aprilie în anul 1961. În acel an, Kennedy și-a dat seama că publicul american se simțea umilit, iar din această cauză l-a convocat pe vice-președintele Lyndon B. Johnson, cel care avea să-i ia locul cu doi ani mai târziu, în urma asasinatului efectuat de Lee Harvey Oswald.

Înainte de a putea lansa Apollo 11, însă, americanii avea să efectueze numeroase teste. Rachetele care avea să demonstreze că oamenii pot efectua activități în spațiu și în afara vehiculelor lor se numeau ”Gemini”. După ce mai întâi a demonstrat că o navetă își poate schimba orbita, americanii au stabilit apoi un record, când Gemini 5 a petrecut nu mai puțin de 8 zile în spațiu, suficient de mult pentru o misiune pe Lună. Ulterior, extrem de importante s-au dovedit a fi misiunile Gemini 6, 8 și 12.

Prima dintre acestea a reușit să se reunească cu misiunea Gemini 7, a doua a fost prima care a reușit o andocare cu un alt vehicul, iar în cadrul ultimei, Buzz Aldrin a avut de îndeplinit unele misiuni în afara modulului spațial. Toate acestea, alături de numeroasele misiuni Apollo care au avut loc într timp, au dus, într-un final, la misiunea Apollo 11, din data de 16 august, 1969. La bordul navei se aflau Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins. În timp ce președintele Richard Nixon urmărea evenimentul de la Casa Albă, milioane de telespectatori vizionau marele eveniment de acasă.

Lansarea a avut loc la ora 13:32 și va mai dura încă 3 zile până ce vehiculul avea să ajungă la obiectivul său final. Misiunea avea să fie cel mai important succes din istoria NASA. Din păcate, însă, așa cum a observat și Wernher von Braun, omul care a creat racheta Saturn V, publicul american și cei din conducere nu și-au mai dorit foarte multe de la programul spațial. După cum probabil știți, von Braun nu a fost doar membru al partidului nazist, ci și al SS, fapt care l-ar fi putut costa viața dacă se afla în alte părți ale globului.