Apple testează mai multe variante de iPhone 7, cu funcționalități surprinzătoare
Nu riscăm prea mult dacă spunem că în 2016 vom face cunoștință cu iPhone 7 și iPhone 7 Plus, presupunând că Apple nu are planuri de a lansa și un al treilea model. Între timp, avem o vagă idee despre ce am putea să așteptăm de la următorul vârf de gamă.
Un raport de la G for Games arată că Apple testează cel puțin cinci modele diferite. Unul dintre ele are un conector pentru USB de tip C, în locul portului Lighting. De asemenea, se pare că gigantul din Cupertino testează telefoane cu suport 3D touch, camere duale și recunoaștere tactilă, implantată direct în ecran. Am putea să ne așteptăm și la un iPhone cu încărcare wireless, deși, ținând cont de punctul în care se află acum această tehnologie, s-ar putea ca nici măcar Apple să nu se avânte atât de departe.
Zilele trecute scriam că Apple ar vrea să renunțe la clasica mufă pentru căști și că ar lucra la o pereche de căști EarPods dotate cu un conector Lightning, același folosit pe iPhone-urile de la 5 în sus pentru încărcare și transferul de date.
Cei care vor dori să-și folosească în continuare căștile cu mufă jack for fi, astfel, obligați să cumpere un adaptor special. Caștile EarPods de iPhone 7 dotate cu un conector Lightning vor putea fi cumpărate și separat. Se zvonește că iPhone 7 va fi cu 1mm mai subțire decât iPhone 6S datorită acestei mișcări.
De asemenea, conform unor zvonuri recente, Apple plănuiește să folosească un alt material pentru carcasa lui iPhone 7. Deși iPhone 6s se bucură de un aluminiu și mai rezistent decât cel folosit pentru modelele anterioare, compania ia în considerare utilizarea unui alt material. Nu se știe încă despre ce material va fi vorba, dar publicarea de pe Weibo punctează că iPhone 6s va fi ultimul iPhone construit din metal. În plus, se pare că Apple a creat deja un prototip al viitorului iPhone.
Nu este o mare surpriză faptul că Apple ia în calcul redesenarea iPhone-ului pentru a-l face rezistent la apă. Mulți dintre competitorii companiei au lansat deja telefoane waterproof, precum Samsung Galaxy S5 sau Sony Xperia Z3.
Potrivit Business Insider, cei de la Apple au testat dispozitive rezistente la apă în trecut, potrivit unui fost angajat. În timp ce acesta a lucrat pentru Apple, se pare că tehnologia folosită nu era 100% waterproof, așa că Apple nu a făcut publică informația.
Nu este ceva atipic pentru Apple să testeze mai multe variante de iPhone, înainte de a o alege pe cea care va intra în producție. Rămâne de văzut, în cazul iPhone 7, care va fi aleasa.