20 oct. 2015 | 06:57

Cel mai ieftin Segway vine de la Xiaomi și te va uimi

ACTUALITATE
Cel mai ieftin Segway vine de la Xiaomi și te va uimi


După ce au făcut valuri printre producătorii de smartphone-uri din China, cei de la Xiaomi s-au decis să anunțe un Segway mult mai accesibil.

Gadgeturile pentru transport personal sunt din ce în ce mai atrăgătoare la ora actuală, deși multe dintre ele costă cât o mașină la mâna a doua. Din fericire, există și companii care caută să remedieze acest trend prin lansarea de aparate bune și ieftine din aceeași categorie. Ilustrată mai sus este o astfel de creație a celor de la Xiaomi.

Noul dispozitiv pentru transport personal electric poartă numele Ninebot mini și se va comercializa la doar 315 dolari. La prima vedere este foarte similar cu un Segway mai mic, dar similaritățile nu sunt întâmplătoare. Pentru o scurtă istorie, merită să știți că Xiaomi este un investitor principal în compania chinezească Ninebot, un gigant care a achiziționat de curând Segway. Ninebot mini este primul scooter care se balansează singur și a fost lansat după finalizarea respectivei achiziții, deși costă semnificativ mai puțin decât un Segway obișnuit.

Marele avantaj constă în faptul că, deși are dimensiuni reduse, nu este deloc o jucărie. Se poate deplasa cu până la 16 kilometri pe oră, nu întâmpină probleme când vine vorba de pante de până la 15 grade, iar o încârcare este suficientă pentru parcurgerea unei distanțe de 22 kilometri. În plus, este și remarcabil de portabil, doar 12,8  kilograme și o dimensiune totală ce-i permite să fie strecurat cu ușurință într-un portbagaj obișnuit. Pentru că altfel nu ar fi putut fi clasificat ca un gadget, folosind o aplicație de smartphone, îi puteți aduce actualizări de firmware, puteți monitoriza viteza și alte particularități ce țin de buna sa funcționare.

În China, Ninebot mini de la Xiaomi va fi lansat pe 3 noiembrie, dar având în vedere că a apărut pe website-ul francez al Ninebot, nu ar trebui să treacă foarte mult până îl vom putea comanda și în Europa.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele