21 sept. 2015 | 12:49

Primele imagini cu OnePlus X ne arată un smartphone cu două camere pe spate

ACTUALITATE
Primele imagini cu OnePlus X ne arată un smartphone cu două camere pe spate

OnePlus Two a făcut multă vâlvă pe piață, aducând performanțe foarte bune la un preț și mai bun, iar acum compania se pregătește să lanseze un nou telefon, chiar mai ieftin.

Într-un interviu acordat Adevărul în urmă cu ceva timp, unul dintre directorii companiei chinezești OnePlus a declarat că fanii vor vedea un al doilea telefon în aceast an, însă nu a dat foarte multe detalii.

Inițial se vorbea de despre un OnePlus Two Mini, gadget care să fie pe placul celor care cred că 5.5 inch este prea mult pentru un smartphone. Azi aflăm că nu va fi vorba despre un Mini, ci despre un X, mai exact, despre OnePlus X.

Acesta a ajuns pe Internet, pe rețeaua socială Weibo, sub forma unor randări de presă. Cel mai important detaliu care poate fi observat în imagini este camera dublă de pe spatele dispozitivului.

Aceasta s-ar putea să fie folosită la fel ca în cazul HTC One M8, pentru a refocaliza imaginile după ce a fost făcută o fotografie, funcționalitate care nu are o utilitate atât de mare.

Nu ne putem da exact seama de dimensiunile dispozitivului, dar s-ar putea să aibă undeva la 5 inch. Sub camere este un bliț dublu, dar și un senzor de amprente. La modelul OnePlus Two, acesta este incorporat în butonul de Home, care la X a dispărut complet, fiind înlocuit, cel mai probabil, de butoane software.

Prețul pentru OnePlus X ar putea fi undeva la 249 de dolari, dar deocamdată nu se știe exact. Cel mai probabil, îl vom putea comanda (prin același sistem de invitații) în perioada sărbătorilor de iarnă.

oneplus-x-01