09 sept. 2015 | 09:40

Poți urmări lansarea iPhone 6S chiar dacă nu folosești un Macbook

ACTUALITATE
Poți urmări lansarea iPhone 6S chiar dacă nu folosești un Macbook

Lansarea iPhone 6S are loc în această seară, iar Apple vrea ca toată lumea să-i vadă cele mai noi telefoane și să-i urmărească evenimentul special. 

Evenimentele de lansare Apple mereu au avut o aură exclusivistă. Pe lângă faptul că la fața locului sunt prezenți doar câțiva jurnaliști și persoane din industrie, live-streamul pregătit anual de Apple putea fi urmărit doar de către cei care dețin deja produse ale companiei.

Mai exact, cei cu iPhone-uri, iPad-uri, iPod-uri sau PC-uri Mac erau singurii care puteau accesa transmisiunea live a lansării noilor produse.

Odată cu lansarea iPhone 6S, lucrurile par să se schimbe. Pe pagina de live-stream, Apple a adăugat, anul acesta, o mențiune interesantă.

Astfel, utilizatorii de Windows 10 vor putea vedea și ei evenimentul live. Singura cerință pentru aceștia ar fi să folosească browserul Edge, integrat în noul sistem de operare creat de Microsoft.

Link-ul la care se poate urmări lansarea iPhone  6S live este acesta, dar dacă nu dispuneți nici de produse Apple, nici de Windows  10 pe PC, vă invităm să urmăriți Playtech.

Începând cu ora 20.00, puteți urmări aici lansarea iPhone 6S în format live-text, iar după eveniment veți găsi toate știrile legate de noile produse Apple și toate noutățile prezentate.