15 iul. 2015 | 09:30

Finlandezii au ales: hărțile HERE vor ajunge pe mâinile nemților

ACTUALITATE
Finlandezii au ales: hărțile HERE vor ajunge pe mâinile nemților

După lungi dezbateri legate de cine va cumpăra HERE Maps de la Nokia, situaţia se pare că s-a mai liniştit.

La ora actuală ar trebui să nu mai reprezinte nici un secret faptul că HERE Maps, ultima proprietate intelectuală bănoasă de la Nokia este de vânzare. Singura variabilă este legată de cine va avea puterea financiară de a pune mâna pe ea.

În teorie, negocierile nu s-au încheiat la această oră, dar situaţia este mult mai clară acum decât în urmă cu câteva luni. Practic, avem deja nişte posibili câştigători cu o putere financiară suficientă pentru a ajunge la o înţelegere. Uber din păcate, tocmai a ieşit din cursă. Informaţia a fost confirmată de cei de la The New York Times din surse apropiate de compania finlandeză. Ultima valoare oferită de compania specializată în ride-sharing a fost de 3 miliarde de dolari.

Negocierile legate de suma exactă cu care va fi achiziţionată soluţia cartografică a celor de la Nokia continuă cu un consorţiu de producător germani de automobile format din Mercedes Benz, Audi şi BMW. În altă ordine de idei, cele trei companii se bazează deja pe HERE Maps în sistemele de navigaţie incorporate în maşinile lor, dar această înţelegere ar elimina complet costurile perpetue de licenţiere. Deşi nu a fost făcută publică valoarea la care au ajuns negocierile, se pare că cifra de patru miliarde este foarte apropiată de realitate.

În trecut au mai existat câţiva peţitori pentru soluţia de navigaţie a celor de la Nokia, precum chinezii de la Baidu sau Tencent, dar se pare că nemţii au reuşit să fie cei mai convingâtor. Din acest moment, ar trebui să nu mai dureze foarte mult până la apariţia unui comunicat de presă cu finalizarea achiziţiei.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele