Un update pentru HTC One M9 aduce o problemă dureroasă [VIDEO]
Având în vedere importanţa autonomiei la smartphone-uri, este incredibil de deranjantă problema apărută după un update de firmware la HTC One M9.
HTC One M9 nu este nici pe departe un succes de piaţă. Deşi este un terminal de vârf, cu specificaţii impresionante şi un design atrăgător, cei de la HTC s-au străduit să dea vina pe oricine, numai să nu admită că şi lor li se datorează insuccesul. Într-un comunicat oficial au afirmat până şi că cei de la Qualcomm sunt responsabili pentru vânzările slabe din cauza scandalului cu supra încălzirea Snapdragon 810. Nu ştiu însă ce scuză mai pot găsi după ce un update de firmware vine cu mai multe probleme decât remediază.
În urmă cu mai puţin de o lună, cei de la HTC se mândreau cu efectele benefice ale unei actualizări de software asupra calităţii fotografiilor realizate cu One M9. Din păcate, nu a trecut mult timp până a devenit evident că aceeaşi actualizare mai incorpora şi alte câteva particularităţi. Printre ele s-a numărat o creştere fabuloasă a timpului de încărcare.
În mod evident, timpul de încărcare al unui telefon variază foarte mult de la caz la caz. În funcţie de activităţile pe care le întreprindeţi pe un terminal în timpul încărcării, perioada în care bateria acestuia va ajunge la 100% poate creeşte foarte rapid. În contextul în care în materiale de promovare ale aparatului HTC se mândrea cu 106 minute necesare pentru încărcarea noului său vârf de gamă, nu există nici un scenariu care să justifice o creştere a acestei perioade până la 13 ore. Cu toate acestea, mai mulţi internauţi au ajuns să se plângă în legătură cu durata de încărcare mai mare de jumătate de zi a bateriei de 2840 mAh.
Deşi aţi fi tentaţi să credeţi că doar un grup de oameni răutăcioşi au început să răspândească aceste zvonuri, oficialii HTC UK au recunoscut problema şi au promis că lucrează intens pentru a o remedia. Între timp, sfatul lor este să dezinstalaţi aplicaţia Google Photos, deşi este greu de înţeles de ce ar influenţa respectivul progrămel timpul de încărcare.