10 iun. 2015 | 14:04

Samsung prezintă ecrane transparente și de tip oglindă și ne arată viitorul

ACTUALITATE
Samsung prezintă ecrane transparente și de tip oglindă și ne arată viitorul

Cei de la Samsung sunt cunoscuți pentru calitatea display-urilor produse și au adus o serie de inovații foarte importante în această industrie. Totuși, noile ecrane prezentate de curând au lăsat pe toată lumea cu gura căscată. 

De la Samsung am văzut smartphone-urile cu cele mai frumoase display-uri. Tot de la Samsung am văzut televizoarele curbate cu rezoluție 4K care te trag în acțiune. De la sud-coreeni este posibil să vedem și primul telefon flexibil, la fel cum am văzut și primul telefon cu ecran curbat.

Acum, gigantul prezintă o nouă tehnologie pentru ecrane care pare desprinsă direct din filmele science fiction.

În cadrul unui eveniment organizat în Hong Kong, compania a arătat display-uri de tip oglindă și display-uri transparente, care și-ar putea găsi un loc în casa ta în viitorul apropiat, având în vedere că Samsung consideră că au un potențial comercial enorm.

De exemplu, display-urile transparente vor putea fi folosite în scopuri publicitare și vor putea avișa reclame interactive, bazându-se pe tehnologia RealSense 3D de la Intel.

Cele de tip oglindă ar putea fi utilă pentru persoanele obișnuite. Cu ajutorul camerei Intel, un astfel de display i-ar putea arăta utilizatorului cum arată într-o anumită ținută fără a fi nevoie să o probeze înainte.

Deocamdată nu se știe când aceste tehnologii vor ajunge pe piață, dar deschid, cu siguranță, o serie complet nouă de posibilități în ceea ce privește lucrurile pe care le poți face cu un ecran.

samsung display oglindă