25 mai 2015 | 18:40

Soluția inovatoare a chinezilor pentru problemele cu bateria

ACTUALITATE
Soluția inovatoare a chinezilor pentru problemele cu bateria

Chinezii de la Gionee pregătesc un telefon cu două baterii, specificații relativ bune și o autonomie de invidiat.

Pentru majoritatea posesorilor de smartphone de ziua de azi, cea mai mare problemă a dispozitivelor lor este autonomia slabă a bateriei. Și mai important este că producătorii de smartphone nu fac mari progrese când vine vorba de capacitatea acesteia. Telefoanele devin mai subțiri, însă acest lucru presupune de multe ori sacrificii când vine vorba de baterie. Astfel soluția celor de la Gionee este una pe cât de simplă, pe atât de interesantă.

Informația a ieșit la iveală odată cu cel mai nou teaser produs de chinezi înainte de lansarea modelului M5. În imaginea respectivă se poate vedea foarte clar un smartphone cu două baterii în dreptul ecranului. Conform celor de la Phonearena, când una dintre baterii s-a consumat, telefonul va putea rula în continuare folosindu-se de cealaltă.

gionee baterie

Această soluție ar putea garanta o autonomie de aproape patru zile. Există, totuși, câteva întrebări la care Gionee trebuie să răspundă. Dacă această soluție garantează o autonomie atât de bună, cum de nu a implementat-o nimeni până la acest moment? Cât de gros va fi acest telefon cu două baterii?

Un alt telefon cu două baterii anunțat recent este Innos D6000. Cele două baterii au o capacitate totală de 6.000 mAh, mai mult decât orice alt telefon supradimensionat din ultimii ani. Practic, este vorba de o baterie internă de 2.480 mAh şi una externă cu o capacitate suplimentară de 3.520 mAh. Puteți citi mai multe despre acesta pe Playtech aici.