PlayArena – În Limbo nimic nu este adevărat și totul e permis
Fără prea mult sunet și fără culoare, Limbo oferă o experiență mai frumoasă decât majoritatea jocurilor de pe Play Store și App Store.
Limbo a fost lansat pentru prima oară în anul 2010, ca un joc exclusiv în cadrul Xbox Live Arcade. Un an mai târziu, jocul a fost portat pe PlayStation 3 și Windows, iar pe 11 februarie 2015, la aproape cinci ani de la apariția sa, Limbo a debutat și pe Play Store.
Jocul devine plăcut încă de la început. Cei care au dezvoltat Limbo s-au asigurat că acest lucru va avea loc. Tocmai de aceea, prima oară când băiatul a murit (prin înecare), din cauza unei greșeli făcute de mine, a fost surprinzător. Am realizat mai târziu, însă, că lucrurile se pot sfârși mult mai urât pentru acesta. Capcane care îi secționează capul, țepi imenși care îl străpung, monștri care îl despică, platforme care îl electrocutează, toate acestea vor fi întâlnite pe parcurs. Toate acestea fac parte din Limbo, unul dintre cele mai bune jocuri pe care am avut ocazia să le încerc până acum.
Jocul nu oferă foarte multe detalii de la început. Avem de-a face cu un copil care se trezește în ”limbus infantium”, singur și care trebuie să supraviețuiască într-un mediu din ce în ce mai dificil. Nu are rost să intrăm în detalii, însă voi menționa că ”limbus infantium” era considerat în perioada medievală locul unde se duc copiii care mor înainte de a fi botezați. Acesta era unul dintre cele patru tărâmuri ale Lumii de Dincolo (sau a celor morți).
Trecând peste aceasta, Limbo este un joc 2D, lipsit de butoane de control complexe. Puteți deplasa copilul spre stânga și dreapta, puteți sări în orice direcție și puteți ”folosi” anumite obiecte (de cele mai mult ori aceasta va însemna împingerea unor cutii). Pe cât de simplu sunt acestea de mai devreme, pe atât de complicate sunt situațiile cu care vă veți confrunta pe parcursul jocului.
În fiecare nouă etapă, cel mai probabil, veți muri o dată sau de două ori înainte de a o depăși. Asta deoarece niciun sfârșit de ”episod” nu va semăna cu celălalt. Fiecare provocare este diferită, iar dacă se întâmplă să moară personajul, nu veți auzi țipete, nu veți vedea lacrimi și nu va intra coloana sonoră care să accentueze tragedia care a avut loc. Jocul pur și simplu se sfârșește repede și veți fi transportați înapoi către ultimul punct la care acesta a fost salvat.
În Limbo, nimic nu este adevărat, dar totul este permis
În ciuda farmecului tipic copiilor, acțiunile care sunt întreprinse uneori sunt cel puțin neplăcute. La un moment dat, personajul va trage cadavrul unui alt copil pentru a putea trece peste o scenă, iar în altă situație acesta va rupe piciorul unui păianjen uriaș pentru a se folosi de acest mai târziu.
Aceste sunt momentele în care adevărata natură a universului din Limbo iese la suprafață. Totul este legat de supraviețuire, iar dacă uneori va fi nevoie să pășească pe cadavrul unui copil pentru a se salva, personajul principal va recurge la acest gest. În Limbo mi-am adus aminte de acel principiu pe care se bazează Ordinul Asasinilor în seria Assassin’s Creed: ”Nimic nu este adevărat; totul este permis”.
De ce ai juca Limbo?
Gameplay-ul este unul cât se poate de simplu. Practic, nu va trebui decât să vă mișcați în dreapta, în stânga sau în sus. Dar felul și, mai ales, momentul în care interacționați cu elementele din jur va face diferența de fiecare dată. În Limbo, cu cât jucați mai mult, cu atât legătura cu acesta se va schimba. Dacă la început am putea zice că este vorba despre o legătură emoțională, până la final vom avea de-a face cu una intelectuală.
Limbo îți testează creativitatea constant, punându-te în fața unor obstacole care de multe ori vor părea imposibil de depășit. Jucându-l, mi-am amintit de jocurile din trecut, care limitau posibilitățile de mișcare. Nu puține au fost jocurile în care încercam constant, prin diverse metode ciudate, să ajungem în locurile care păreau imposibil de atins, doar pentru a descoperi că avem de-a face cu un zid invizibil. În Limbo, însă, aceste eforturi vă vor fi răsplătite aproape de fiecare dată cu posibilitatea de a avansa către următoare etapă.
Atmosfera se potrivește perfect cu numele jocului și este dată de grafica și de coloana sonoră minimalistă. Așa cum am spus și mai devreme, jocul este unul alb-negru, iar dialogul este absent complet. Singurele lucruri pe care le veți auzi sunt pașii copilului și cele cauzate de mediul înconjurător, acestea accentuând ideea de singurătate.
De ce ai spune pas?
Prețul este singurul punct contra al jocului. Limbo costă la acest moment peste 22 de lei în Play Store, fiind un joc relativ scump. Dacă luăm în considerare faptul că Star Wars: KOTOR este aproape cincizeci de lei, însă, Limbo nu mai pare atât de inaccesibil. Ambele au fost la reducere în urmă cu câteva zile, dar, din păcate, ofertele acelea au expirat.
Concluzie Limbo
De multe ori s-a întâmplat ca jocurile bune de PC să aibă parte de portări foarte slabe. Până la urmă, controlul prin intermediul unui ecran tactil este foarte diferit de cel prin mouse sau joystick. Cu toate acestea, cei de la Playdead s-au descurcat exemplar. Limbo este gaming-ul dus la alt nivel, un joc de excepție realizat fără o coloană sonoră impresionantă sau prin efecte vizuale captivante.
Limbo este disponibil pe Google Play Store și App Store.