Facebook integrează HERE Maps de la Nokia înainte de o posibilă achiziție. De ce contează mutarea
Facebook a început să testeze HERE Maps pe site-ul său, iar cele mai noi zvonuri indică o posibilă achiziție a serviciului Nokia.
HERE Maps de la Nokia este unul dintre cele mai reușite și mai populare servicii ale finlandezilor la acest moment. Acestea sunt principalele motive pentru care în prezent Facebook le testează pe varianta mobilă a site-ului său. Cu toate acestea, hărțile HERE de la Nokia nu pot fi găsite încă în aplicațiile de Android sau iOS.
„Pot confirma că testăm în prezent HERE pe versiunile de Android ale aplicațiilor deținute de Facebook, precum Instagram sau Messenger”, a declarat unul dintre oficialii HERE pentru TechCrunch. Dacă accesați în acest moment Facebook din aplicațiile de Android sau iOS, nu veți avea ocazia să vedeți hărțile HERE testate, acestea încă utilizând Google Map sau Apple Maps. Pentru a putea folosi HERE Maps în Facebook va trebui, în schimb, să vă accesați profilul din browserul de pe telefonul mobil.
Motivele pentru care Facebook ar apela la HERE au legătură atât cu experiența utilizatorilor, cât și cu partea financiară. Hărțile mai performante sunt utile atunci când cineva încearcă să efectueze un check-in și ajută rețeaua socială să aibă o colaborare mai bună cu marile companii care vând reclame pe site-ul său. După cum probabil știți, multe dintre acele reclame sunt afișate în funcție de locația unei persoane.
Facebook ar putea chiar să cumpere HERE Maps pe viitor, aceasta din urmă fiind evaluată la peste două miliarde de dolari. Facebook nu ar fi singură, printre celelalte companii interesate de hărțile finlandezilor numărându-se chiar Yahoo! și Apple.