O armată de păianjeni robotici, controlată cu o brățară inteligentă [VIDEO]
Directorul celor de la Intel a făcut o demonstrație extrem de interesantă, controlând un grup de păianjeni robotici cu ajutorul unei brățări inteligente.
Cel mai impresionat, dar probabil și cel mai înspăimântător material video de astăzi, ne este oferit de către site-ul Engadget. În materialul video se poate observa foarte clar cum CEO-ul celor de la Intel Brian Kraznich controlează patru păianjeni roboți cu ajutorul unor simple gesturi. Kraznich, desigur, avea la mână o brățară cu modulul Curie dezvoltat de către Intel, capabil să detecteze mișcările.
Din câte se pare, CEO-ul le-a comandat roboților prin simple mișcări ale brațului să se ridice (deși această parte nu poate fi văzută în materialul video de mai jos), să își schimbe culorile LED-urilor, să ridice ”membrele” și apoi să se culce la loc.
În trecut, Brian Krzanich a descris planurile pentru modulul Intel Curie 1, un produs de mici dimensiuni care se bazează pe SoC-ul (System on Chip) al companiei dedicat dispozitivelor purtabile. Modulul este programat să apară în a doua jumătate a anului şi include SoC-ul Intel Quark, Bluetooth, senzori şi baterie încărcabilă. Acesta ar putea fi implementat în orice, de la ceasuri și brățări inteligente, drone sau chiar îmbrăcăminte. Puteți citi mai multe despre acest subiect pe Playtech aici.