Viața unui troll plătit: Oameni care critică la comandă Vestul și îl laudă pe Vladimir Putin
Oricât de rupt din filmele SF ar suna, chiar există un biroul pentru trolli online. Numele său oficial este Agenția pentru Cercetare pe Internet și este situat la periferia orașului Sankt Petersburg, Rusia.
Biroul este “populat” de studenți plătiți strict pentru a scrie comentarii online prin care critică Occidentul și îl proslăvesc pe Vladimir Putin.
Cei aproximativ 400 de angajați lucrează în ture de câte 12 ore și sunt împărțiți în departamente diferite. Unii stabilesc temele de discuție, alții execută, prin comentarii online, iar restul realizează grafice pe care le publică pe rețelele sociale.
Cum trăiește un troll plătit
Tatiana N a ajuns să fie unul dintre trolli după ce a răspuns unei reclame de pe site-ul de joburi HeadHunter, potrivit “Europa Liberă”. În epoca rețelelor sociale, un troll de pe internet câștigă aproximativ 600 de euro, în condițiile în care un jurnalist obișnuit din Rusia nu trece de 450 de euro. Însă un salariu bun nu vine, în mod evident, cu misiuni ușoare, nici măcar în Rusia.
Tatiana are 22 de ani, dar la job poate să-și asume orice vârstă dorește, de la 15, până la 45 de ani. “Scrii, scrii, scrii, din punctul de vedere al oricui, tu scrii”, și-a rezumat aceasta îndatoririle, conform HotNews.
Munca Tatianei presupune să disemineze perspective pro-Kremlin și anti-Vestice pe bloguri și în comentarii de pe site-uri de presă, atât rusești, cât și străine. Operațiunea poartă numele de Internet Research și este finanțată de o companie condusă de Evgheni Prigojin, bucătarul personal al lui Vladimir Putin.
Autor: Andrada Bonea