10 mart. 2015 | 09:11

Google a anunțat lansarea noii versiuni de Android. Cu ce vine în plus Android 5.1

ACTUALITATE
Google a anunțat lansarea noii versiuni de Android. Cu ce vine în plus Android 5.1

După o serie de speculații, Google face publică existența Android 5.1, următoarea versiune a sistemului său de operare pentru smartphone-uri.

Potrivit unei postări pe blogul oficial al companiei, Android 5.1 va păstra numele Lollipop. Asta înseamnă că schimbările aduse nu vor fi aduse.

În primul rând, actualizarea va rezolva o serie de probleme ale versiunii anterioare, dar va adăuga și o serie de noi funcționalități, menite să îmbunătățească experiența utilizatorilor.

Pentru început, Android 5.1 îți va permite să te conectezi la o anumită rețea sau la un anumit dispozitiv Bluetooth fără să fie nevoie să intri într-un alt meniu. Vei putea face asta direct din bara de Quick Settings.

De asemenea, actualizarea va aduce posibilitatea de a comunica prin HD Voice între două dispozitive care rulează acest sistem de operare.

Google a întărit și partea de securitate pentru dispozitivele pierdute sau furate. Chiar dacă un astfel de dispozitiv va fi resetat, va fi nevoie de contul introdus inițial pentru a-l debloca. Funcționalitatea va fi disponibilă pentru Nexus 6 și Nexus 9 deocamdată, dar va ajunge și pe dispozitivele care vor fi lansate direct cu Android 5.1.

Actualizarea ar trebui să înceapă să ajungă la utilizatorii de dispozitive Nexus încă de azi, iar smartphone-urile altor producători vor primi noua versiune de Android în zilele următoare.