03 feb. 2015 | 17:07

iPhone-urile au revenit la modă, iar vânzările de telefoane cu Android au scăzut brusc

ACTUALITATE
iPhone-urile au revenit la modă, iar vânzările de telefoane cu Android au scăzut brusc

Cu toate că platforma Google continuă să fie cea mai populară, vânzările de au scăzut semnificativ în ultimul trimestru al anului trecut.

În mare parte, clasamentul platformelor pentru telefoane inteligente a rămas neschimbat. Android este pe primul loc, iOS-ul se află pe poziţia a doua, în timp ce Windows Phone, cu o cotă mult mai mică de piaţă decât a concurenţei, ocupă locul trei în top. Partea interesantă a întregii ecuaţii este că sunt şanse din ce în ce mai mari să vedem schimbări radicale de situaţie.

Cel mai nou studiu al celor de la ABI, care ia în considerare livrările globale de telefoane, ne atrage atenţia asupra unei scăderi de 5 procente la capitolul . Aparent, în timp ce în trimestrul al treilea din 2014 au fost livrate 217,49 milioane de aparate, valoarea a scăzut până la 205,6 în T4. Deşi este greu de aproximat motivul din spatele acestei discrepanţe semnificative, are şanse foarte mari să aibă legătură cu lansarea noilor iPhone 6 şi iPhone 6 Plus la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie. Vestea bună pentru utilizatorii de Android este că acelaşi studiu al celor de la ABI confirmă o scădere a numărului de aparate cu versiuni modificate ale sistemului de operare creat de Google. Din ce în ce mai mulţi au partea de experienţa originală gândită de gigantului din Mountain View, fără launchere, teme şi alte forme de personalizare.

În aceeaşi perioadă de sfârşit de an, faţă de cele trei luni anterioare, vânzările de iPhone-uri au crescut cu 90 de procente, în timp ce numărul utilizatorilor de Windows Phone a beneficiat de un salt de 19 procente. În practică, cei de la Microsoft mai au foarte mult de lucru când vine vorba de propria platformă pentru mobile, dar iminenta lansare a Windows 10 s-ar putea să ajute un pic adopţia aparatelor ce folosesc acest SO.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele