Heroes of Might and Magic III soseşte pe iPhone şi Android la rezoluție HD
Amatorii de jocuri TBS sau Turn Based Strategy vor fi bucuroşi să afle că Heroes of Might and Magic III s-a lansat simultan pe iOS şi Android.
În urmă cu aproximativ 15 ani, mulţi dintre noi au descoperit farmecul jocurilor de strategie care nu implicau o viteză foarte mare din partea jucătorilor, deoarece stilul de joc era similar cu o partidă de şah.
Heroes of Might and Magic III nu a fost nici pe departe primul TBS, dar a intrat în istorie ca fiind titlul care a reuşit să atragă un număr semnificativ de fani pornind de la o reţetă mult mai complexă decât a multor titluri lansate în zilele noastre. Cei care au descoperit dependenţa de jocuri pe computer prin intermediul HOMM III, înţeleg perfect importanţa respectivei respectivei lansări din 1999.
Acum a venit momentul reinventărilor pentru mobile. Cu speranţa de a captiva un public complet diferit de gameri, pe lângă cei care au crescut cu astfel de jocuri, Ubisoft tocmai a lansat oficial o variantă reinventată din punct de vedere grafic de Heroes of Might and Magic III. Popularul titlu, pe lângă faptul că a beneficiat de tranziţia la HD, include toate elementele atrăgătoare din jocul original. Incluse sunt 7 campanii single player, 50 de hărţi diferite pentru cei care preferă modul skirmish şi un multiplayer local.
Nu mai rămâne decât să vă amintiţi strategiile voastre de dezvoltare a oraşului şi ale personajului vostru, înainte de vă măsura abilitatea de jucător în faţa prietenilor. Având în vedere preţul de 10 dolari, acesta nu este unul dintre cele mai ieftine jocuri de mobil, dar s-ar putea să fie o investiţie care să vă atragă. Heroes of Might and Magic III poate fi descărcat acum din Google Play şi Apple App Store.